Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

550 de modificări aduse Codului Fiscal în ultimii 8 ani. Ciolacu bate cu pumnul în masă: 'Așa ceva nu mai poate continua (...) Nu vom mai tolera șmecheria'

Guvernul Romaniei
Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a participat vineri la evenimentul de lansare The Tax Institute și la prezentarea studiului „Modificările Noului Cod Fiscal: Inventar și impact (2015-2023)”, susținut la BNR. El a spus că a observat că una dintre concluziile studiului arată că în ultimii 8 ani s-au produs peste 550 de modificări aduse Codului Fiscal. „Schimbări făcute prin vreo 100 și ceva de legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență. Nu se mai poate opera eficient în asemenea condiții!”, a atras atenția premierul.

„Am ținut să vin la acest eveniment dintr-o rațiune foarte simplă. Mi se pare de bun-simț ca despre fiscalitate să discutăm responsabil, așa cum o facem astăzi: cu studiile unor experți pe masă, într-un cadru riguros și respectat, cum este întotdeauna aici, la Banca Națională a României. Nu în dezbateri tv populiste și cu abordări meschine, în care personaje care câștigă milioane de euro anual, dar plătesc taxe cât un angajat cu salariul minim, țipă că le cresc impozitele. (...)

Am văzut una dintre concluziile studiului, că în ultimii 8 ani s-au produs peste 550 de modificări aduse Codului Fiscal! Schimbări făcute prin vreo 100 și ceva de legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență. Nu se mai poate opera eficient în asemenea condiții! Este evident că toată legislația noastră fiscală seamănă azi cu o uriașă strecurătoare prin care curg nestingherit miliarde de euro, pe un sistem de excepții fiscale aberante.

Nu putem să ne dorim o țară europeană – „ca afară” – cu venituri de tip economie „off shore”, adică țară-paradis fiscal, dar cu cheltuieli ca în modelul social european. S-a ajuns la situația absurdă în care România are cea mai mare impozitare a muncii la cei cu venituri mici și familii cu copii din UE. Și în același timp, a fost menținută o impozitare foarte mică,cu uriașe privilegii fiscale pentru anumite categorii de contribuabili care câștigă foarte mult. Așa ceva nu mai poate continua!”, a spus premierul.

Premierul Marcel Ciolacu a spus că în România trebuie introdus „un sistem fiscal bazat pe echitate, pe corectitudine și respect față de contribuabilul onest, care își plătește corect taxele și de intoleranță totală față de evazioniști”.

„Și îmi voi asuma răspunderea pe o reformă fiscală care preia inclusiv o mare parte dintre principiile extrem de corecte ale celor care au realizat acest studiu.

Scopul nostru nu este să descurajăm investițiile, dimpotrivă, venim cu prevederi care scutesc de la orice formă de taxare banii investiți de companiile din România. Vom susține și proteja startup-urile, suntem dispuși să ajutăm prin toate mecanismele posibile producția și procesarea în România.

Ce nu vom mai tolera însă este șmecheria! Banii făcuți doar din firme care au un angajat, un computer și emit doar hârtii! Pentru că e clar că acolo e doar un contract de muncă mascat, pentru a nu plăti taxele pe muncă. Nu vom mai permite profiturile mascate și externalizate, optimizările fiscale! Nu mai putem accepta că doar cei mulți și fraieri plătesc lunar contribuții sociale și de sănătate, iar cei șmecheri nu!

Sunt convins că putem folosi contribuția valoroasă a realizatorilor acestui studiu. Așa cum putem utiliza experiența oamenilor de valoare din BNR, a celor din Consiliul Fiscal și a antreprenorilor români. Fiindcă toți avem un scop comun, să găsim cele mai corecte și echitabile soluții pentru a duce această țară înainte!”, a încheiat premierul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.