Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

7 ZILE ÎN ROMÂNIA - unde inamicul public nu mai este PE-SE-DE

ghinionnis

Duminică ministrul Apărării a anticipat și anunțat corect lipsa vreunei noi ofensive sau decizii strategice aparținând Rusiei în ziua paradei de 9 mai, confirmând acuratețea informațiilor din regiune, la care România este un important contributor pentru aliații din NATO. În aceeași zi, o replică binevenită a primit Corina Crețu, de la Marius Budăi: „Eu m-am săturat de toţi cei care ne explică şi ne spun nouă cum nu se poate face”. Revolta firească a ministrului Muncii vine nu doar din rațiuni ideologice legitime privind solidaritatea socială, cât de situația injustă provocată de cuplul vestiților comici Cîțu-Ghinea, care au elaborat, cu greutate și multe opinteli, documentul acceptat într-un final de Comisia Europeană și intitulat PNRR.

 

Luni am văzut un rar exemplu de luciditate și bună planificare a României, din calitatea sa de membru al UE. Alături de alte 12 state (Polonia, Finlanda, Danemarca, Malta, Cehia, Suedia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia şi Lituania), țara noastră a transmis o scrisoare în care este exprimată rezerva cu privire la intenția de rapidă modificare a Tratatelor UE. Dincolo de faptul că exprimăm un punct de vedere corect, argumentat și asumat, chiar și la nivel strategic este evident că nu trebuie fragilizată suplimentar coeziunea în interiorul spațiului comunitar, mai ales în contextul barbarei invazii a Ucrainei de către Rusia. Iar pentru ca ziua să nu treacă fără puțină veselie, catastrofa administrației locale, insul netuns, bizar și etern inadecvat - al cărui nume de copil mic nu merită pronunțat - a atacat Protecția Consumatorului pentru că și-a făcut treaba și a controlat societatea de transport a Primăriei Capitalei.

 

Marți s-a remarcat omologul timișorean al bizarului bucureștean, care s-a supărat pe colegii de alianță de la PNL: „Zi tristă pentru Timişoara, pentru cultura şi tradiţiile noastre. PNL sabotează Cultura Timişoreană” a spus Fritz, pe un subiect irelevant, probabil, dar mai ușor de abordat decât termoficarea sau alte dezastre din urbea care l-a ales cu inconștient entuziasm. Tot marți a izbucnit scandalul participării ministrului Sportului în galeria care a intonat un presupus imn al Ținutului Secuiesc, la un meci de hochei al României în Campionatul Mondial. Din punct de vedere juridic, gestul lui Novak nu este sancționabil, însă din punct de vedere simbolic, a dat un exemplu prost, numai bun să alimenteze discursuri extremiste și stupid-suveraniste, menite a inflama opinia publică. Faptul că niște suporteri folosesc un cântec care nu este interzis de vreo lege nu e o problemă. Validarea unui mesaj iredentist de către un membru al guvernului este o problemă.

 

Miercuri a fost adoptată legea offshore, având drept scop asumat exploatarea gazelor din Marea Neagră, în ideea eliminării oricărei dependențe energetice a României de alte surse. Din păcate, știrea a coincis cu anunțul că prețul gazelor a crescut cu 85% în ultimele 12 luni, fapt ce a influențat inevitabil ritmul inflației.

 

Joi am fost anunțați de către președintele dumneavoastră că vina tuturor problemelor României este reprezentată de Putin. Afirmația este incontestabil una parțial corectă, războiul criminal început în Ucraina de către autocratul de la Kremlin în disprețul pentru reguli, drept internațional și viață influențând multe piețe, sincopând canale de aprovizionare, generând costuri cu refugiații, descurajând sau încetinind investițiile, scăzând apetența pentru dezvoltare a regiunii, crescând cheltuielile pentru apărare și afectând multe industrii. Totuși, criminalul de război Putin cu siguranță nu a condus guvernele 2019-2021, când s-au derulat jafurile din pandemie, când datoria externă a explodat, când s-a liberalizat iresponsabil piața de energie sau când pupilul prezidențial autotintitulat Superman s-a angajat la plata viitoare a unor vaccinuri pe care nu le va face nimeni, în valoare de 800 de milioane de euro.

 

Vineri a continuat seria condamnărilor foștilor primari. După ce cu o zi înainte, fostul edil al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a primit 4 ani pentru dosarul incendiului în urma căruia „a trebuit să moară oameni” și să demisioneze Victor Ponta - practic similar cu incendiile din spitalele păstorite de PNL și USR în timpul pandemiei - astăzi și Sorin Oprescu a primit o pedeapsă uriașă pentru fapte de corupție, cam cât pentru o tâlhărie la un recidivist sau un omor.

 

CONSTATAREA SĂPTĂMÂNII este că președintele României a renunțat la discursul populist împotriva PSD, căutând noi inamici prin alte zări și protejând preventiv imaginea Parlamentului și Guvernului. Ideal ar fi fost ca această maturitate în discurs să se fi manifestat când beneficia de încredere de 70%, și nu de 15%. Nu de alta, dar în intenția onestă de a ajuta, e posibil să afecteze legitimitatea unui mesaj altminteri extrem de corect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.