80 de pacienţi cu COVID-19 internaţi în spital au votat la Iaşi cu urna mobilă

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 27-09-2020

Actualizat: 27-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aproximativ 80 de pacienţi cu COVID-19 internaţi în spital au votat la Iaşi, fiind utilizată urna mobilă, potrivit news.ro.

La spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi au votat aproape 30 la sută dintre bolnavii diagnosticaţi cu Covid-19.

"Dintre cei peste 150 de pacienţi internaţi, 41 şi-au exprimat dorinţa de a vota. La aceştia se adaugă şi cadrele medicale care se află de serviciu la spital", a declarat medicul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Citește și: Dolarul american se va prăbuşi până la sfârşitul lui 2021 - economist

Ea a precizat că persoanele care au venit cu urna mobilă au fost echipate corespunzător, pentru a fi eliminat orice risc de contaminare.

Urna mobilă a ajuns şi la spitalul CFR din municipiu, unde sunt de asemenea internaţi bolnavi diagnosticaţi cu COVID-19.

Potrivit conducerii acestei unităţi medicale, aproximativ 40 de pacienţi cu forme uşoare ale bolii şi-au exprimat votul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri