DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

900 de lire sterline pentru fiecare gospodărie britanică a costat Brexitul

Brexit

Brexitul a costat ”aproximativ 900 de lire sterline” (aproximativ 1.000 de euro) fiecare gospodărie britanică, a estimat marţi guvernatorul Băncii Angliei (BoE) Mark Carney într-o audiere în Comisia Trezoreriei din cadrul Camerei Comunelor, relatează AFP.

Întrebat despre consecinţele economice ale Brexitului, conducătorul BoE a declarat că ”veniturile reale ale gospodăriilor sunt cu aproximativ 900 de lire sterline mai mici decât am estimat în 2016”, în ipoteza că britanicii votau în favoarea unei rămâneri a Regatului Unit în Uniunea Europeană (UE).

Comparată cu previziunile instiuţiei de la acea vreme, creşterea economică britanică a progresat cu un punct procentual mai puţin decât s-a prevăzut.

Însă, a adăugat Carney, acest scenariu cu privire la creşterea economică a fost revizuit în scădere în baza ipotezei unui dinamism economic ”relativ slab” faţă de nivelurile european şi mondial, iar rezultatele înregistrate au fost, până la urmă, mai bune decât se aştepta.

Luând în considerare acest context favorabil, economia britanică ar fi pierdut ”până la două” puncte procentuale de creştere potenţială de la Brexit.

Inflaţia cauzată de deprecierea lirei sterline, creşterea lentă a salariilor, slbiciunea productivităţii şi lipsa investiţiilor din cauza Brexitului au fost citate ca factori explicativi.

”Creşterea (economică) a fost mai bună decât se aşteptau unii după referendum”, a reacţionat un purtător de cuvânt de la Downing Street, evocând, ”un nivel al şomajului cel mai scăzut din 1975” şi o ”creştere a salariilor reale” în ultimele săptămâni.

Carney a fost audiat în Comisia Trezoreriei din Camera Comunelor la două săptămâni după ce Comitetul de Politică Monetară (MPC) al Băncii centrale şi-a revizuit în scădere previziunile de creştere economică în 2018 şi 2019, din cauza unor rezultate economice slabe în primul semestru.

Potrivit MPC, creşterea slabă înregistrată atunci (+0,1%, cel mai slab rezutat din ultimii cinci ani) are drept cauză condiţii climatice nefavorabile, iar instituţia se aşteaptă la un rezultat mai bun în trimestrula al doilea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.