DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

A demisionat purtătorul de cuvânt al CNAS, după afirmația că 'oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem'

daniel osmanovici

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a demisionat din funcție la câteva zile după ce a zis că "oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem", potrivit Mediafax.

„A demisionat vineri. Atunci și-a depus demisia la domnul președinte, la momentul acela nu știam dacă demisia fusese trimisă pe circuit mai departe, trebuie semnată de domnul președinte, așa e procedura la orice instituție și orice serviciu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, consilier superior în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Augustus Costache.

Decizia lui Daniel Osmanovici vine la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Sănătăţii Sorina Pintea demisia preşedintelui CNAS, Răzvan Teohari Vulcănescu, şi purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici, în urma declaraţiilor făcute de cel din urmă în care a spus că "oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem".

"Cred că puteţi fi de acord cu mine că nu există pe lumea asta niciun sistem perfect. Mă refer în lume la orice sistem (...) Nu aş vrea să mă duc în această zonă apocaliptică, pentru că oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem, nu vreau să sun cinic, dar nu e o chestiune pe care să o pun că acum, dacă a picat sistemul, se întâmplă cele mai mari nenorociri de pe planeta Pământ fix în România", au fost declarațiile lui Osmanovici.

Declarațiile au fost lansate în contextul blocajului de peste două săptămâni al sistemului informatic al cardurilor de sănătate. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

Citește și: Revoltă în ALDE: PSD suferă de sindromul UDMR! / SURSE .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.