'A doua cea mai puternică armată din lume', proiectul lui Evgheni Prigojin în Belarus

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 20-07-2023

Actualizat: 20-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Evgheni Prigojin a avut prima sa apariție publică, de la revolta militară eșuată din luna iunie. El a stat de vorbă cu mercenarii Wagner aflaţi în Belarus, notează SEVER REALII, potrivit Rador.

Într-un videoclip, care a fost distribuit de canalele de Telegram care sunt asociate cu liderul Wagner, omul de afaceri a caracterizat ceea ce se întâmplă pe frontul ruso-ucrainean drept o rușine, la care mercenarii săi 'nu trebuie să participe'. În schimb, a adăugat el, aceştia vor petrece 'un anumit timp' în Belarus și vor face din armata acesteia 'a doua armată cea mai puternică din lume', după care vor pleca în Africa, a mai spus el.


Prigojin a admis ca mercenarii Wagner să revină la aşa-zisa operaţiune militară specială rusă din Ucraina doar dacă 'ei nu vor fi obligați să se facă de rușine' acolo. Proiectul Belarus Gayun a anunțat că 2.000-2.500 de mercenari Wagner au ajuns în Belarus. Cu puțin timp înainte de sosirea lor, Belarus a ratificat un acord cu Rusia privind înființarea de tabere pentru pregătirea comună a personalului militar belarus. În urmă cu o săptămână, Ministerul Apărării din Belarus a anunțat că armata belarusă va fi antrenată de Wagner.


În perioada 23-24 iunie, mercenarii Wagner sub conducerea lui Prigojin au organizat un marș armat, o insurecţie, ajungând în oraşul Rostov-pe-Don și apoi îndreptându-se spre Moscova, solicitând demisia conducerii Ministerului rus al Apărării. Autoritățile ruse au descris aceste acțiuni drept o revoltă armată. Deplasarea coloanelor Wagner spre Moscova s-a oprit, după negocierile purtate, cu participarea liderului autoritar din Belarus, Aleksandr Lukașenko. Ulterior, Rusia a anunțat că nimeni nu va fi pedepsit pentru participarea la rebeliune, iar gruparea Wagner va fi transferată în Belarus.


Mercenarii lui Prigojin sunt acuzați nu numai că au participat la ostilitățile de pe teritoriul Ucrainei, ci și că s-au implicat în crime comise în alte țări ale lumii, inclusiv în Republica Centrafricană și Mali.


Adunarea Parlamentară a OSCE a recunoscut Wagner drept organizație teroristă. Înainte de începerea invaziei pe scară largă în Ucraina, unii comentatori caracterizau armata rusă 'a doua armată a lumii'. După o serie de eșecuri suferite de armata rusă, această expresie a început să fie folosită în sens ironic. Secretarul de stat american, Antony Blinken, în mod special, a caracterizat recent armata rusă drept 'a doua cea mai puternică armată din Ucraina'. Prigojin a catalogat gruparea Wagner drept 'prima armată din lume'.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri