A doua tranșă de vaccinuri anti-COVID-19 va sosi marți în România

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-12-2020

Actualizat: 28-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis luni că marți va sosi în țară următoarea tranșă de vaccinuri.

Citește și: Guvernul Cîțu vrea să îngheţe venituri în 2021: indemnizația de hrană, sporuri, prime, salariile profesorilor, pensii de serviciu / LISTA COMPLETĂ

Din informațiile furnizate de firma producătoare, 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech vor sosi mâine, 29 decembrie, în țară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Timișoara și Cluj-Napoca.

În jurul orei 7.50, pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni vor ajunge dozele de vaccin care, ulterior, vor fi transportate pe cale rutieră de firma producătoare la centrul de stocare de la Institutul Cantacuzino și la centrele regionale din Brașov, Craiova, Constanța și Iași.

În jurul orei 11.00, alte două aeronave vor ateriza pe aeroporturile din Timișoara și Cluj- Napoca, iar dozele de vaccin vor fi transportate, tot pe cale rutieră, spre centrele de stocare de la spitalele militare din Timișoara și Cluj.

Vaccinurile vor fi trasportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale cu gheață carbonică și folie etanșă.

Cantitățile de vaccin vor fi distribuite astfel:

  • București: 40.950 de doze
  • Iasi : 25.350 doze
  • Cluj-Napoca: 29.250 doze
  • Constanta: 8775 doze
  • Craiova: 12.675
  • Brasov: 12.675
  • Timișoara: 10.725
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri