Premium
Noi documente scot la iveala o legatura ticaloasa intre binom si lumea justitiei. Este exact veriga lipsa. Veriga care lipsea, aparent, din ceea ce generalul SRI Dumitru Dumbrava numea campul tactic. Calea cea mai simpla pentru a-i reduce pe procurori si judecatori la ascultare. Pentru a-i transforma in simple unelte. In prostituate. Iar veriga lipsa era si este nici mai mult, nici mai putin decat arhiva SIPA.
Candva, pe parcursul acestei ciudate epoci declansata odata cu lovitura de stat din decembrie 1989, cuiva i-a venit ideea ca, in masura in care, despre procurori si judecatori, pot fi aflate unele detalii compromitatoare, acestia pot fi transformati in unelte docile ale sistemului. Serviciul secret al Ministerului Justitiei, numit SIPA, si-a concentrat activitatea, sub pretextul protectiei procurorilor si judecatorilor, pe supravegherea intensa a acestora si pe obtinerea, pe orice cale, inclusiv prin intermediul detinutilor, a unor date compromitatoare despre acestia. Evident, multe dintre aceste informatii vizau viata lor personala. Sau chiar intima.
Vezi şi: ULTIMA ORĂ: REACȚIE de la Cotroceni în scandalul momentului/ VIDEO
Numarul total al dosarelor rezultate nu este cunoscut in mod oficial, dar el variaza, conform estimarilor specialistilor, intre 10.000 si 20.000. Ceea ce inseamna nici mai mult, nici mai putin ca, de-a lungul anilor, a fost supravegheata cvasitotalitatea procurorilor si judecatorilor din Romania, iar toate informatiile, avand caracter strict secrete – pentru ca, nu-i asa?, era vorba de un serviciu secret si de o arhiva secreta – au fost bine indosariate si depozitate in asa fel, incat, la nevoie, sa poate fi cu usurinta accesate.
Accesate de cine? Accesate de ce? Cui au folosit informatiile explozive referitoare la multi dintre procurori si judecatori? Oficial, nu exista raspunsuri la aceste intrebari. Pentru ca, oficial, nu exista niciun fel de metodologie de lucru. Sau, daca exista, si aceasta este tot strict secreta. Care este lista persoanelor care aveau drepul sa isi bage nasul in aceste dosare ale procurorilor si judecatorilor? Care sunt persoanele care, de-a lungul timpului, au cotrobait prin dosare? Si cum anume au procedat atunci cand au aflat informatii grave despre procurori si judecatori?
Vezi și: ORDIN pentru Tudorel Toader: 'Dacă nu DESECRETIZEAZĂ, încrederea mea va fi ZERO'
Chiar daca nu avem un raspuns oficial, putem sa ne imaginam, facand simple rationamente de logica formala, cam ce anume s-a putut intampla. Si putem desface acest ghem de oriunde. De pilda, de la cazul Norica Nicolai. Cand Norica Nicolai a fost nominalizata pentru functia de ministru al Justitiei, Traian Basescu, pe atunci presedinte, a explodat. Nici in ruptul capului nu putea accepta ca, in aceasta importanta pozitie, sa existe un personaj pe care nu l-ar fi putut controla. Ce a facut atunci Traian Basescu? Si-a utilizat prerogativele de presedinte al Romaniei, care i-au permis sa isi bage nasul in orice arhiva si in orice document, si a solicitat dosarul doamnei Norica Nicolai. Dupa care, a iesit public si a pocnit-o in cap cu asa-numita “mapa personala”. A fost o scapare din partea unui presedinte prea guraliv. Dar faptul s-a intamplat. Iar Norica Nicolai a fost curatata. Nu a mai ajuns ministru al Justitiei. A ajuns altcineva.
Porind, daca vreti, chiar si de la acest caz, ne putem imagina cui au folosit dosarele de urmarire ale procurorilor si judecatorilor. Vorbim de fapte petrecute de-a lungul ultimilor 15 ani. In 15 ani, au fost adunate informatii despre, sa spunem, 15.000 de procurori si judecatori. Ceva mai mult sau ceva mai putin. Este de presupus ca, in dosarele acestora, existau alte informatii decat cele vizand mersul la biblioteca, la cumparaturi sau sporturile practicate de acestia. Tot ceea ce era introdus in dosare era sau putea fi transformat in informatii cu caracter compromitator. Care ce demonstrau? Ca unii dintre procurori si unii dintre judecatori, nu stim cati, dar putem persupune, erau, la fel ca unii dintre politicieni sau unii dintre oamenii de afaceri, marcati fie de apucaturi imorale, incompatibile cu pozitia detinuta, sau chiar savarsisera abateri grave profesionale, susceptibile de sanctiuni disciplinare sau chiar infractiuni prevazute in legea penala. In principiu, lumea procurorilor si judecatorilor nu poate sa difere prea mult de universul in care acestia traiesc si muncesc.
Vezi şi: Dana Gîrbovan, şefa UNJR, în scandalul SIPA: 'Fac un apel tuturor jurnaliştilor'
Ei bine, daca rolul SIPA si obiectivul final al acestor dosare ar fi fost cat de cat morale, atunci activitatea serviciul secrete ar fi trebuit sa fie incununata de trofee. Un numar de procurori si de judecatori ar fi trebuit scos din sistem de-a lungul timpului, pe motive morale, disciplinare sau penale. In linii mari, masa critica a acestor cazuri ar fi trebuit sa fie egala sau aproape egala cu masa critica de politicieni si oameni de afaceri corupti. Acest lucru nu s-a intamplat. Numarul procurorilor si judecatorilor scosi din sistem s-a dovedit a fi infim. Iar cei scosi din sistem au plecat sau au fost plecati din cu totul si cu totul alte motive.
Ceea ce nu inseamna nicidecum ca rezultatele SIPA – serviciu incadrat cu numerosi ofiteri din fosta securitate sau din noua securitate, proveniti de la SRI – au fost egale cu zero. Dimpotriva. Numai ca de ele a beneficiat nu acel sistem care, in orice stat de drept, regleaza societatea si vegheaza la sanatatea acesteia, ci un cu totul alt sistem. Sistemul mafiot, despre care a ajuns sa vorbeasca deschis unul dintre creatorii lui, fostul presedinte Traian Basescu.
Dosarele SIPA au fost si sunt biciul si zaharelul pentru multi dintre judecatorii si procurorii acestei tari si au stat la baza transformarii lor in instrumente ale politiei politice. Dintre procurorii si judecatorii cu dosare grele SIPA au fost selectionati cei care au fost plasati in varful acestui sistem. Pentru ca ei puteau fi oricand stransi cu usa. Unii au fost recompensati pentru “loialitatea” lor nu numai prin plasarea in functii cheie, ci si prin distrugerea aparenta a dosarelor lor. De fapt, respectivele dosare au fost sustrase din arhiva SIPA, dar nu au fost distruse si s-au aflat si se afla la dispozitia prestidigitatorilor. De aici pana la dosare de urmarire si rechizitorii comandate impotriva unora sau altora si pana la sentinte hotarate in afara puterii judecatoresti, in cu totul alta parte, nu a mai fost decat un pas.
Asa a functionat si functioneaza inca sistemul. Arhiva SIPA este si astazi o cutie a Pandorei care, din cand in cand, este deschisa, pentru a-i mentine sub control pe procurori si pe judecatori. Pentru ca, prin intermediul acestora, sa poata fi tinuta sub control viata politica si societatea romaneasca. Restul sunt detalii. Ca oameni precum Danilet au putut scotoci prin dosare strict secrete, fara a avea certificat ORNISS, ca si cand ar fi lecturat o carte de bucate este, in acest moment, un simplu detaliu. Sau ca Monica Macovei, cu ajutorul consilierului ei, Dan Tapalaga, ar fi xeroxat sau nu dosare. Sau ca hard disk-urile ar fi fost copiate, astfel incat arhiva SIPA nu ar mai putea fi distrusa decat teoretic. Dar, in definitiv, ce nu este un simplu detaliu?
Nu este un simplu detaliu faptul ca, aici, s-au incalcat legi si au ramas numeroase urme. Iar pe aceste urme se poate merge, poate fi aflat adevarul si pot fi folositi cei vinovati. Si mai presus de toate, nu este un moft, gen “te-am ciuruit”, faptul ca, intr-un stat autointitulat de drept, judecatori si procurori au fost supusi unei investigari constante a vietii lor personale in scop de santaj.
***
Un comentariu de Sorin Roşca Stănescu
