VIDEO Ilie Bolojan anunță întârzierea bugetului pe 2026: 'E foarte probabil să îl adoptăm abia în ianuarie'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-11-2025 13:38

Actualizat: 17-11-2025 13:51

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Eduard Vinatoru / AP / Profimedia

Premierul Ilie Bolojan avertizează că România riscă să intre în 2026 fără buget. Șeful Guvernului a declarat, luni, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, că procedura ar putea fi prelungită în ianuarie, din cauza legislației care trebuie adoptată înaintea proiectului bugetar.

„Este foarte probabil ca bugetul pe anul viitor să nu îl putem închide în luna decembrie și să ne lungim cu el în ianuarie, întrucât înainte de adoptarea bugetului trebuie să adoptăm toată legislația care să ne permită să avem un buget predictibil. Noi suntem în situația în care ar trebui să închidem anul acesta cu 8,4% deficit și ceea ce ne-am angajat pentru anul viitor este să coborâm deficitul cât mai aproape de 6%. Dacă aș putea să fac o estimare, aș putea să spun 6,6–6,5%”, a declarat premierul.

„Noi ne-am împrumutat ca țară accelerat în ultimii 5 ani zile. Pe fondul acestei creșteri, a împrumuturilor pe care le-a înregistrat România, am ajuns să avem credite peste 200 miliarde de euro și ne-am împrumutat aproape în fiecare an între 20 și 30 de miliarde de euro în ultimii ani.

Pe acest fond de creștere accelerată a datoriei, chiar dacă astăzi România are un grad de îndatorare care se va apropia de 60%, un grad de îndatorare care nu este mare dacă ne comparăm cu media Uniunii Europene de aproximativ 80% sau cu gradul de îndatorare al altor state, nu știu, Italia, peste 100%, de exemplu, problema noastră de bază este că pe fondul scăderii rating-ului de țară dobânzile pe care le plătește România sunt duble decât cele care le plătesc alte țări. În mare noi am plătit dobânzi care s-au situat în ultimii ani între 7 și 8%, acum le-am coborât foarte puțin sub 7%. Ceea ce înseamnă că practic dobânzile totale pe care le plătim sunt ca și cum am avea un grade îndatorare dublă.

Asta înseamnă că anul viitor, dar și anul acesta, dobânzile pe care le plătește și le va plăti România sunt la aproape 3% din PIB României. Deci dobânzile pe care le plătim sunt anul acesta de aproximativ 55 miliarde de lei, respectiv 11 miliarde de euro, iar anul viitor se vor duce către 12 miliarde de euro. Gândiți-vă, deci, că din deficitul de 6,6% practic jumătate este ocupat doar cu plata dobânzilor.

Dacă nu le vom scădea, indiferent ce ne va fi în guvernare în anii următoare, aceste cheltuieli cu dobânzile, n-avem cum să scăpăm din această închidere, ne vom duce într-o fundătură. De aceea, atingerea țintelor de deficit este foarte importantă ca să ne recâștigăm încrederea în piețe, care să ne crească ratingul și să ne scade dobânzile. Și vă spun cu toată răspunderea din păcate în ultimii ani, de fiecare dată am început cu un deficit și am terminat la final cu un cu totul alt deficit, ne-am luat niște angajamente pe care nu le-am respectat, ceea ce face ca credibilitatea noastră să fie scăzută cu efectele aferente, costul mai mari și așa mai departe”, a explicat premierul.

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea reformelor fiscale, precizând că România nu își mai poate permite să amâne măsurile esențiale pentru creșterea veniturilor la buget.

„Aceasta este o problemă majoră pe care, dacă nu o tratăm serios, nu putem ieși din acest cerc vicios în care ne găsim. Și deci, ca să putem ieși din această situație, anul viitor trebuie să încasăm veniturile care au fost stabilite pe baza taxelor care deja au fost aprobate. Și sper că mâine Parlamentul, în ședință comună, închide și pachetul fiscal care cuprinde taxele locale, am convenit ca mâine, în ședință comună, să închidem acest pachet, scoțând din el articolele care au fost declarate de către Curtea Constituțională în neregulă, e vorba de cele legate de testele poligraf pentru angajații de la ANAF.

Deși fie vorba între noi, n-ar fi fost rău să fie testați o bună parte dintre ei, având în vedere bolile ANAF-ului destul de extinse. Dar în afară de aceste anulări, toate celelalte articole vor rămâne așa cum sunt, ca să nu mai avem complicații din nou de a verifica constituționalitatea. Și scăzând termenele, pentru că va trebui să mai venim cu niște modificări, sper că această prevedere va face ca de anul viitor impozitele pe proprietate la persoanele fizice, la mașini să fie majorate”, a conchis premierul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri