Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A fost numit un nou preot pentru Vicariatul Ortodox Ucrainean

basilica.ro
PS Varlaam Ploieșteanul la Mănăstirea Ghighiu

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a hirotonit duminică un nou preot pentru Vicariatul Ortodox Ucrainean.

Diaconul Malcovici Vladimir-Clement a fost hirotonit preot de Episcopul vicar patriarhal pe seama Parohiei ucrainene „Sfântul Ierarh Petru Movilă” din Bucureşti, Protopopiatul Sighetul Marmaţiei, judeţul Maramureş.

PS Varlaam a felicitat noul cleric şi L-a rugat pe Dumnezeu să-l ajute în noua misiune încredinţată.

La eveniment a participat şi Secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, care a vorbit despre egalitatea religioasă a cultelor din România.

„Într-o lume secularizată, deschiderea societăţii româneşti spre credinţă este o şansă pe care puţine societăţi europene o au astăzi. Este o şansă spirituală, pentru că omul care crede are un temei în plus pentru o viaţă împlinită, îşi descoperă mai repede şi îşi dezvoltă cu mai mult entuziasm vocaţia slujirii semenilor”, a spus Victor Opaschi.

Reprezentantul Vicariatului Ortodox din România a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă „faţă de noi, ucrainenii”.

„Această purtare de grijă ne dă posibilitatea continuităţii tradiţiei şi rugăciunii noastre în limba maternă”, a mărturisit Arhim. Atanasie Nemzet, stareţul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” – Rona de Sus, Vicariatul Ortodox Ucrainean.

Vicariatul Ortodox Ucrainean

Vicariatul Ortodox Ucrainean este o unitate administrativ-teritorială dependentă canonic de Patriarhia Română, dedicată credincioșilor ortodocși ucraineni care locuiesc în România. Aceştia participă la slujbe oficiate în limba maternă de preoți ucraineni sau vorbitori de limba ucraineană. În prezent, Vicariatul își are sediul în orașul Sighetu Marmației (ju­dețul Maramureș) şi îi cuprinde pe credincioșii din zona de nord a țării (Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat).

În anul 1952, Vicariatul Ortodox Ucrainean a fost transformat în protopopiat ortodox ucrainean, cu sediul în comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, aflat în juris­dicția Episcopiei Ortodoxe a Clujului, primind sprijin financiar de la Patriarhia Română. După 1989, prin Hotărârea Sfântului Sinod nr. 1432/12 februarie 1990, a fost re­înf­iinţat Vicariatul Ortodox Ucrainean, acesta fiind direct dependent canonic de Patriarhia Română.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.