A fost prelungit din nou termenul de depunere a raportului Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 20-12-2017

Actualizat: 20-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.stiripesurse.ro

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat, miercuri, prelungirea termenului de depunere a raportului până pe 31 ianuarie 2018 pentru Comisia specială de anchetă privind verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009. "Având în vedere complexitatea activităţii comisiei, precum şi faptul că membrii comisiei de anchetă fac parte şi din alte comisii permanente şi speciale iar în această perioadă activitatea Parlamentului este intensă, având în vedere dezbaterile la legile justiţiei şi legile bugetului de stat, unii membri şi-au manifestat dorinţa de a depune note scrise în vederea redactării raportului final şi au solicitat prelungirea termenului. Din aceste motive vă solicităm prelungirea termenului de depunere a raportului până la data de 31 ianuarie 2018", se arată în solicitarea transmisă conducerii Parlamentului de preşedintele Comisiei de anchetă, Oana Florea, conform Agerpres.

Această solicitare urmează să fie supusă votului plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Plenul reunit a aprobat deja o primă prelungire a termenului de depunere a raportului, cu 60 de zile, pe 7 noiembrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri