Șoferul care a ucis o mamă de 35 de ani și a rănit-o pe fiica ei de 2 ani aflată în cărucior, a fost reținut pentru 24 de ore. Scenele îngrozitoare s-au produs pe Șoseaua Berceni din Capitală, iar o cameră de supraveghere a surprins momentul în care femeia, care traversa strada împreună cu fetița ei de 2 ani, aflată în cărucior, este lovită în plin de mașină.
Căruciorul, spun surse din anchetă, ar fi fost aruncat la aproximativ 30 de metri distanță de locul impactului.
„D-aici venea cu viteză... a intrat în femeia aia săracă, amărâtă. L-ați văzut că avea telefonul în mână”, spunea un bărbat, martor la eveniment
„A trecut pe lângă mine, eu eram la semafor. O mașină a trecut pe lângă el și după aceea el n-a mai dat prioritate”, preciza și o altă femeie, potrivti stirileprotv.ro.
La fața locului au fost desfășurate forțe. Femeia de 35 de ani nu a mai putut fi salvată. Copila a fost transportată în stare gravă la spital.
Cercetări pentru ucidere din culpă
Șoferul de 20 de ani, dar și ceilalți doi conducători auto ale căror mașini au fost lovite, au fost verificați cu etilotestul, rezultatul fiind zero.
Suspectul a ajuns la Brigada Rutieră pentru audieri.
„În acest caz vorbim despre un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a spus agent principal Oana Pîrvan, Brigada Rutieră București:
„Este prima zi de anchetă, nu se poate ajunge atât de repede la niciun gen de infracțiune”, a precizat avocatul șoferului ucigaș.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și și-a petrecut noaptea în arestul Poliției Capitalei.
"În urma probatoriului administrat de către poliţiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în cazul privind accidentul rutier produs la data de 13.10.2025, în jurul orei 16:00, pe Șos. Berceni din Sectorul 4, soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a unui minor, conducătorul autovehiculului în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4", previzează, marți, Brigada Rutieră a Capitalei..
Comentează