A fost rupere de nori în Bușteni: circulație întreruptă pe DN1 și inundații în mai multe zone/ VIDEO

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 20-07-2021

Actualizat: 20-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.observatorph.ro

O rupere de nori a provocat inundații în mai multe case și un supermarket din Bușteni. Traficul este întrerupt pe DN 1 Ploiești – Brașov, din cauza unei viituri puternice.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza aluviunilor scurse pe carosabil, traficul este întrerupt temporar pe DN 1 Ploiești – Brașov, la kilometrul 130+650 metri, pe raza stațiunii Bușteni, județul Prahova.

Se acționează pentru curățarea suprafeței de rulare, traficul fiind deviat între timp pe străzi adiacente.

Potrivit IPJ Prahova, sunt scurgeri de apă și aluviuni de pe străzile din amonte.

Traficul a fost deviat prin zona Zamora.

Reprezentanții Salvamont Prahova spun că o rupere de nori din noaptea de luni spre marți a provocat inundații în mai multe case și un supermarket din Bușteni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri