Crin Antonescu: „Victorie!”
Victor Ponta: „Vreau să cred că o să avem multe lucruri de sărbătorit pe 26 mai şi pe 17 noiembrie. Mulţumesc şi mult succes!”
Vasile Blaga:
Elena Udrea, deputat PMP: „Succes vă doresc şi sărbători fericite, fiindcă suntem înaintea Paştelui şi Floriilor!”
Oficial, campania electorală începe cu 30 de zile înaintea alegerilor, adică pe 25 aprilie. Practic, politicienii au pornit într-un un adevărat maraton electoral în ţară.
„Tradiţional la noi, însă, există şi precampanie. Automat, în momentul de faţă, având în vedere şi miza politică supremă a anului - alegerile prezidenţiale, toată lumea vrea să fie sigură că dă bună ziua la toate organizaţiile. Acum întâlnirile din ţară sunt prioritare cu activul de partid, să dea bună ziua, să vadă oamenii că există”, explică
analistul politic Radu Magdin.
„Aceste evenimente sunt unele de întârire a convingerilor preexistente, a aşteptărilor unui public deja câştigat”, adaugă Antonio Momoc, specialist în comunicare politică.
Acţiunile politicienilor nu se opresc însă doar la activităţi de partid. Unii dintre ei au început să viziteze fabrici sau uzine. Mircea Geoană, de exemplu, a vrut să vadă condiţiile de lucru dintr-o fabrică de cherestea din Bistriţa, iar preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a interesat la faţa locului de procesul tehnologic al fabricării magiunului.
SURSA: Digi24
Comentează