A început şedinţa în care se dezbat rapoartele Avocatului Poporului, CNA, CSAT şi CNCD

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 15-06-2021

Actualizat: 15-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, pentru a dezbate rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului, Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), potrivit agerpres.ro.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Comisiile de cultură reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins, marţi, raportul de activitate al CNA pe anul 2020. Respingerea raportului duce automat la demiterea membrilor Consiliului.

Pe 25 mai, Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins rapoartele privind activitatea Avocatului Poporului pe 2018, 2019 şi 2020. Potrivit legii, respingerea rapoartelor nu atrage după sine demiterea Avocatului Poporului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri