Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş a anunţat, luni, începerea testării pentru COVID-19 a personalului serviciilor sociale de tip rezidenţial aflate în subordine.
"Acest demers se desfăşoară în intervalul 04.05.2020 - 07.05.2020 şi vor fi testate 369 de persoane. În acest context, a fost realizată o programare concretă, la ore şi locaţii bine stabilite, astfel încât să se realizeze testarea tuturor angajaţilor care vor intra în izolare preventivă la locul de muncă, începând cu data de 09.05.2020", se precizează într-un comunicat al DGASPC Argeş transmis AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, va fi testat personalul din serviciile sociale de tip rezidenţial destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, copiilor cu şi fără dizabilităţi, precum şi gravidelor şi cuplurilor mamă-copil din cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei Domestice.
În prima zi au fost testate 151 de persoane, într-un spaţiu special amenajat şi cu respectarea unor reguli stricte de protecţie. De asemenea, s-a avut în vedere obţinerea rezultatelor testării până la data intrării în tură a angajaţilor.
"În situaţia în care cheltuielile legate de testarea COVID - 19 pentru personalul din serviciile sociale de tip rezidenţial aflate în subordinea DGASPC Argeş nu vor fi considerate eligibile pentru a putea fi decontate în cadrul programului naţional de sănătate publică, instituţia va face demersurile necesare către Consiliul Judeţean Argeş, pentru a se asigura costurile legate de această testare", se mai menţionează în comunicat.
DGASPC Argeş mai precizează că până în prezent nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus în centrele din subordine.
A început testarea pentru COVID-19 a personalului din centrele DGASPC Argeș
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

52
Înmatricularea unei maşini aduse din afara ţării în România: Care sunt actele necesare și ce pași trebuie urmați
52

749
Lumină 'la comandă', noaptea devine zi: 50.000 de oglinzi montate în spațiu vor redirecționa razele soarelui. De ce se tem astronomii
749

18
A produs un accident rutier şi a plecat de la faţa locului: șofer turc reținut la frontiera României
18

902
Ce se va întâmpla cu blocul din Rahova distrus de explozie: Niciun constructor nu vrea să se bage
902

744
Scandal în Cluj din cauza boxelor din biserici: slujbele date tare împart orașul în două
744

38
Accident mortal pe DN 24, în Vaslui: un bărbat a fost lovit în plin de un autoturism
38

132
Apelativele jignitoare rup sufletele copiilor
132

3.615
Cum va fi adusă în România Lumina Sfântă de la Ierusalim, în plin război cu Iranul. Ambasada Israelului vine cu precizări
3.615

1.367
„Reforma” USR pentru Inspecția Judiciară: proiectul care politizează disciplina magistraților (Document)
1.367

4.029
Bolojan le-a spus „nu” minerilor: Guvernul refuză prelungirea contractelor și nu oferă compensații
4.029

10.446
VIDEO Primul oraș din România care deja se pregătește pentru anul 2050: proiectul care va stârni invidie în regiune
10.446

2.505
O altă româncă, suspectată de spionaj în favoarea Rusiei, după cazul conaționalei din Marea Britanie / Procurorii germani vin cu detalii
2.505

5.131
VIDEO Mirabela Grădinaru, pe scena internațională alături de Melania Trump: apel pentru educația digitală a copiilor
5.131
















Comentează