Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A început votul pentru alegerea Biroului Naţional al USR PLUS

USR PLUS
usr plus

Delegaţi din întreaga ţară au început să voteze, sâmbătă, în cadrul Congresului USR PLUS desfăşurat la Romexpo, pentru a stabili componenţa noului Birou Naţional al formaţiunii, potrivit agerpres.ro.

În contextul restricţiilor impuse din cauza pandemiei, delegaţii au fost împărţiţi pe fluxuri orare pentru a-şi exercita votul. La congres este permisă doar prezenţa persoanelor vaccinate.

Dacian Cioloş a anunţat că duminică, în cea de a doua zi a Congresului USR PLUS, în cadrul unei şedinţe desfăşurate online, vor fi prezentate rezultatele alegerilor pentru Biroul Naţional, pentru Comisia Naţională de Arbitraj şi pentru Comisia Naţională de Cenzori. În aceeaşi şedinţă urmează să fie validat noul preşedinte.

"Mâine după-amiază, în două sloturi, vom avea discuţiile şi votul pe amendamente la statut", a mai precizat el.

Pentru Biroul Naţional şi-au depus candidatura 93 de membri USR PLUS, grupaţi în trei liste, dar şi trei candidaţi independenţi.

* Pe lista "USR PLUS la Guvernare 2024" figurează: Dan Barna, Octavian Berceanu, Vlad Botoş, Cosette Chichirău, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Elena Lasconi, Liviu Mălureanu, Radu Mihail, Radu Mihaiu, Ionuţ Moşteanu, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Cristian Seidler, Lucian Stanciu-Viziteu.

* Lista "#Uniţi, reuşim!" este formată din: Dacian Cioloş, Alexandru Paul Dimitriu, Anca Dragu, Victor Giosan, Andrei Lupu, Ioana Mihăilă, Alin Mituţa, Dragoş Pîslaru, Alin Stoica, Ramona Strugariu, Ciprian Teleman, Oana Ţoiu, Dragoş Tudorache, Vlad Voiculescu.

* Lista "#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România" îi include pe: Adrian Albu, Flavia Boghiu, Marius Cobianu, Alexandra Coliban, Allen Coliban, Andrei Corbu, Radu Molnar, Mihai Poliţeanu, Bogdan Stroe, Nicu Ştefănuţă, Cătălin Teniţă, Vlad Teohari.

* Cei trei candidaţi independenţi sunt: Andrei Iulian Mărgărit, Lucian Ştefan Rădulescu, Alexandru Surcel.

Sunt aşteptaţi să îşi exprime votul, în calitate de delegaţi, copreşedinţii USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş, foştii miniştri Ioana Mihăilă, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Ciprian Teleman, Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu. De asemenea, vor vota preşedintele Senatului, Anca Dragu, dar şi primarii Dominic Fritz, Allen Coliban, Elena Lasconi, Clotilde Armand, Radu Mihaiu, precum şi fostul prefect al Capitalei Alin Stoica.

Potrivit statutului, alegerile pentru Biroul Naţional au loc pe principiul proporţionalităţii. Candidaţii pot participa individual (listă cu un singur candidat) sau colectiv (vot preferenţial pe liste cu mai mulţi candidaţi). Locurile vor fi repartizate proporţional listelor, în funcţie de numărul de voturi obţinute de fiecare listă. Vicepreşedinţii vor fi aleşi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute.

Biroul Naţional al USR PLUS va asigura conducerea executivă a partidului alături de preşedinte.

În luna mai a acestui an, USR şi PLUS au fuzionat, după ce în ultimii ani cele două partide, conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş, au participat ca o alianţă la alegerile europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.