Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit cântărețul creștin Ovidiu Liteanu

ovidiu liteanu

Cântărețul Ovidiu Liteanu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți creștini evanghelici din România, a murit luni, 19 iunie, la vârsta de 64 de ani, în urma unei suferințe de câteva luni.

„A trecut la Domnul fratele OVIDIU LITEANU membru al Bisericii ELIM Santandrei.

Marti 20.06 - de la ora 19.00 Servici de priveghi la Biserica Elim Sântandrei .

Miercuri 21.06 - de la ora 19.00 Servici de priveghi Biserica SPERANTA Oradea.

Joi 22.06. - de la ora 13.00 Serviciu de inmormantare - Biserica SPERANTA Oradea

Dumnezeu sa mangaie familia indoliata”, se arată într-un mesaj al Bisericii Penticostale Elim din localitatea bihoreanu Sântandrei.

Ovidiu Liteanu a fost operat pe creier în 2022, însă boala a recidivat și mai violent spre finalul anului.

Un cântăreț de muzică populară care l-a descoperit pe Dumnezeu

„Ovidiu Liteanu a iubit cântecul de mic copil, iar la 18 ani a fost descoperit și lansat ca solist în cadrul Casei de Cultură din Petroșani, județul Hunedoara. De la vârsta de 31 ani, de când Ovidiu Liteanu l-a întâlnit pe Dumnezeu, viața lui s-a schimbat radical. Înzestrat cu o voce caldă, cu un timbru plăcut, Liteanu a făcut din cântec un mod de viață, slujindu-L pe Domnul prin laudă, mărturisindu-L și îndemnându-i pe oameni să caute mântuirea în Hristos. De-a lungul anilor, Ovidiu Liteanu a găsit în Dumnezeu o sursă continuă de inspirație, toate melodiile și versurile fiind primite în dar de sus. Prin cântările cărora le dă glas, Ovidiu Liteanu aduce un mesaj de laudă și mulțumire Domnului, dar transmite și un mesaj de încurajare, de îmbărbătare, de speranță pentru viața veșnică celor ce își doresc prezența Domnului în viața lor. Prin talantul pe care Dumnezeu l-a așezat în viața lui, Ovidiu Liteanu a adus un plus de bogăție muzicii creștine oferindu-ne până în prezent 20 de albume. În cuprinsul acestor albume se regăsesc cântece care poartă în ele mesaje pentru fiecare suflet, pentru cei bucuroși, pentru cei întristați, pentru cei bolnavi, pentru cei lipsiți de speranță... Ascultând aceste cântări, fiecare suflet poate găși mângâiere, pace, bucurie si speranță pentru viața sa”, se arată în biografia lui Ovidiu Liteanu de pe site-ul Librăriei Isaharus.

Mesaj din partea Cultului Creștin Penticostal

„Cu mare tristețe și adâncă compasiune, în numele conducerii Cultului Creștin Penticostal din România, exprimăm sincere condoleanțe familiei îndoliate de pierderea celui care a fost fratele nostru în Hristos, Ovidiu Liteanu, o personalitate remarcabilă în lumea muzicii creștine penticostale.

Plecarea sa dintre noi lasă un gol imens în comunitatea noastră. Prin muzica sa inspirată și talentul său incontestabil, Ovidiu Liteanu a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea muzicii penticostale din România. El a fost unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți cântăreți creștini, un adevărat slujitor al lui Hristos, care a reușit să transmită mesaje puternice de credință, speranță și iubire prin intermediul cântecelor sale.

Cu un stil unic și original, Ovidiu Liteanu a combinat armonios ritmurile muzicale cu profunzimea spirituală a închinării penticostale. Melodiile sale, pline de pasiune și putere au ajuns să înalțe sufletele credincioșilor, să-i încurajeze și să le aducă aproape prezența lui Dumnezeu în timpul slujbelor divine. Muzica sa a devenit un izvor de consolare și încurajare pentru cei care au trecut prin încercări și suferințe, reprezentând un far de lumină și nădejde în întunericul vieții.

Ovidiu Liteanu nu doar că a fost un muzician talentat, ci și un slujitor dedicat al lui Dumnezeu, un om cu mare pasiune pentru sufletele pierdute. A fost un exemplu de credință și evlavie pentru mulți, cu un devotament profund față de valorile creștin-penticostale și o dragoste nemărginită față de Dumnezeu și aproapele său. În slujirea sa, a adus speranță și transformare prin intermediul muzicii, ajutând oamenii să se apropie de Dumnezeu și să-și întărească relația cu El.

Cultul Creștin Penticostal din România îl va păstra pe Ovidiu Liteanu în memoria sa ca pe un om cu o inimă plină de entuziasm, dedicare și profundă închinare, un adevărat slujitor care a influențat viețile multor credincioși prin darul său muzical. Îi suntem recunoscători pentru că a lăsat o moștenire muzicală impresionantă și pentru că a fost o sursă de inspirație și încurajare pentru noi toți, fapt pentru care moartea sa este cu siguranță o pierdere pentru repertoriul muzical penticostal românesc.

În aceste momente de tristețe și durere, ne rugăm ca familia fratelui Ovidiu Liteanu să găsească alinare în brațele lui Dumnezeu și să primească putere și consolare din partea comunității creștinilor penticostali.

În inimile noastre, Ovidiu Liteanu va rămâne mereu un model de evlavie, pasiune și închinare autentică.

LA REVEDERE, FRATE OVIDIU LITEANU!

Așteptăm cu ardoare ziua revederii în glorie!

Cu sinceritate și respect,

În numele credincioșilor penticostali,

Pastor Nelu Filip,

Președinte al Cultului Creștin Penticostal din România”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.