Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" şi Departamentul de literatură română şi teoria literaturii al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj organizează, în perioada 28 iunie-2 iulie, a treia ediţie a Şcolii de vară pentru tinerii cercetători filologi, informează un comunicat de presă al Memorialului Ipoteşti.
Potrivit sursei citate, ediţia din acest an, care se va desfăşura online, va avea ca temă de reflecţie "Modelul în literatură şi critică: copie, imitaţie, reprezentare, influenţă", anunţându-şi participarea 21 de doctoranzi şi masteranzi de la diferite universităţi, precum cele din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Craiova, Chişinău, Bălţi şi din Genova-Torino.
Pe parcursul fiecărei zile vor avea loc ateliere tematice moderate de profesori universitari din ţară şi vor ţine comunicări doctoranzi de la universităţi din ţară şi străinătate.
Participanţii la Şcoala de vară vor avea acces la conferinţele din fonoteca Memorialului Ipoteşti şi vor avea parte şi de conferinţe zilnice susţinute de profesori precum Eugen Ciurtin (Academia Română - Institutul de Istorie a Religiilor Bucureşti), Antonio Patraş (Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi), Laura Marin (Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, Universitatea din Bucureşti), Nicolae Leahu (Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălţi) şi actorul şi profesorul Mircea Diaconu, conform agerpres.
A treia ediţie a Şcolii de vară pentru tinerii cercetători filologi, la Memorialul Ipoteşti
București
12°C
Articole Similare

2.548
Adriana Săftoiu răspunde acuzațiilor după ce s-a spus că a cheltuit banii publici în nume personal: 'Acel card nu este la mine. Se folosește pentru protocol'
2.548

6.507
Șefa TVR, implicată într-un scandal uriaș: după ce a afirmat că are salariul prea mare, e acuzată că a cheltuit banii publici în nume personal
6.507

54
Artemis 2. Aproape 400.000 de turiști sunt așteptați în Florida pentru a asista la decolare
54

23
Bruce Springsteen l-a criticat pe Trump, „cel mai bogat om din America”, într-un discurs aprins la deschiderea turneului din Minneapolis: „Avem un preşedinte care nu poate suporta adevărul”
23

53
O destinație turistică populară din Europa a dublat taxele pentru turiști
53

20
Tiger Woods spune că va cere tratament după ce a pledat nevinovat pentru că a condus băut
20

15
Conferinţa cercetării ştiinţifice din Academia Română - miercuri şi joi, în aula instituţiei
15

62
Piloții de elicopter care au survolat lângă casa lui Kid Rock nu au fost suspendați
62

28
Roboții cu ADN ar putea administra medicamente și elimina virușii din organism
28

27
Un judecător a blocat decizia lui Trump de a opri finanţarea posturilor publice de radio şi televiziune
27

34
Evenimente astronomice spectaculoase. 'Luna Roz' și 'Luna Albastră'
34

41
Noutăţile de aprilie pe Netflix - "Apex", un film despre supravieţuire şi curaj cu Charlize Theron, sezonul 2 din "BEEF", documentarul "Ronaldinho: The One and Only"
41

3.441
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
3.441
















Comentează