Tiron Alexander, un bărbat în vârstă de 35 de ani, este acuzat că a reușit să păcălească sistemele de securitate ale mai multor companii aeriene, obținând bilete de avion gratuite de peste 100 de ori în decursul a șapte ani. Potrivit anchetatorilor, Alexander a pretins că este însoțitor de zbor, folosind o schemă simplă, dar eficientă, care i-a permis să călătorească fără să plătească.
Angajat începând cu 2015 la o companie aeriană cu sediul în Dallas, Tiron Alexander nu a lucrat niciodată în calitate de pilot sau însoțitor de bord. Cu toate acestea, începând din 2018 și până în 2024, a aplicat în mod repetat online pentru bilete „non-revenue”, destinate exclusiv personalului de bord, folosind identități și documente false, conform bugetul.ro.
Schema sa presupunea introducerea unor date fictive de angajare și a unor numere de legitimație false în sistemele online de rezervare ale companiilor aeriene. Procurorii susțin că bărbatul „a pretins că a lucrat, sporadic, pentru șapte companii aeriene diferite”. Numai o singură companie aeriană a fost păcălită de 34 de ori, iar în total, Alexander ar fi furnizat aproximativ 30 de combinații de date de angajare și ID-uri false pentru a rezerva bilete.
Totuși, pentru a primi o cartelă de îmbarcare, a trebuit să furnizeze propriul nume și data nașterii, detalii care l-au dat în cele din urmă de gol. „Această informație a dus în cele din urmă la prinderea lui, zborurile obținute fraudulos acumulându-se în registrele Spirit până când numărul lor a fost suficient de mare pentru ca linia aeriană să observe”, se arată în documentele instanței.
Pentru faptele sale, Tiron Alexander riscă o pedeapsă de până la 30 de ani de închisoare, iar sentința este programată pentru data de 25 august. Pe lângă închisoare, inculpatul poate primi și o amendă de ordinul sutelor de mii de dolari, fiecare capăt de acuzare fiind pasibil de o sancțiune financiară de până la 250.000 de dolari.
Companiile aeriene pierd mai puține bagaje
Pe un ton mai optimist, companiile aeriene se confruntă cu o evoluție pozitivă în ceea ce privește manipularea bagajelor. Anul trecut, numărul bagajelor pierdute a scăzut, datorită noilor tehnologii adoptate în industria aviației.
În 2024, un număr record de 5,3 miliarde de pasageri au zburat la nivel global, punând o presiune uriașă asupra infrastructurii aeroportuare. Totuși, datorită automatizării și utilizării datelor în timp real, de la predarea bagajelor în regim self-service până la urmărirea lor digitală, gestionarea acestora a devenit mai eficientă ca niciodată.
Comentează