Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Abia acum s-a aflat: De ce Bucureștiul i-a lăsat de izbeliște pe cei 400.000 de români din Ucraina

Ucraina

Peste 400.000 de români din Ucraina au fost lăsați de izbeliște de București, după ce Kievul a introdus controversata lege privind învățământul în limba maternă. Asta, în timp ce, de exemplu, Ungaria, cu o comunitate maghiară masivă în Ucraina, a anunțat că va împiedica aderarea țării la NATO, dacă nu se fac schimbări.

Atât România, cât şi Ucraina sunt îngrijorate cu privire la influenţa Rusiei, astfel încât, din cauza politicii de securitate, România nu ia măsuri ferme împotriva privării de drepturi a minorităţii române din Ucraina, a declarat János T. Barabás, analist senior la Institutul de Afaceri Externe din Budapesta, într-o declaraţie dată cotidianului clujean de limbă maghiară, Krónika.

Cotidianul a solicitat opinia analistului, cu privire la acest subiect, după ce portalul Libertatea.ro a publicat, săptămâna trecută, un reportaj despre privarea de drepturi a românilor din Ucraina. Potrivit opiniei liderilor românilor din Ucraina care au fost citaţi în cadrul reportajului, noua lege a educaţiei din Ucraina – care va intra în vigoare începând cu următorul an şcolar – va accelera asimilarea comunităţii româneşti, estimată la o jumătate de milion de persoane, scrie rador.ro.

Românii din Ucraina care au fost întrebaţi de Libertatea au criticat pasivitatea Bucureştiului. Autorul reportajului a citat ceea ce românii din Ucraina obişnuiesc să tot menţioneze ca exemplu: modul în care acţionează Ungaria pentru a proteja identitatea comunităţii maghiare din Transcarpatia. Autorul a menţionat, însă, şi faptul că în 2017, după adoptarea Legii educaţiei, Ministerul Afacerilor Externe din România a cerut autorităţilor ucrainene să garanteze dreptul la educaţie în limba maternă a celor de etnie română. Iar anul trecut, Ministerul Afacerilor Externe a negociat cu reprezentanţii minorităţii române din Ucraina textul unui acord de cooperare în domeniul educaţiei, între cele două ţări, la care încă se mai lucrează.

János T. Barabás a spus că, deşi de la dobândirea independenţei Ucrainei, în 1991, relaţia României cu Ucraina este una tensionată, după intervenţia Rusiei în Crimeea, din 2014, relaţiile dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit, iar în prezent sunt definite de o cooperare în domeniul politicii de securitate. „Bucureştiul pare să se fi resemnat în ceea ce priveşte dispariţia comunităţii româneşti din Ucraina. Pare să fie mai importante obţinerea, cu ajutorul SUA, a statutul de „lider al securităţii regionale” şi unirea cu Republica Moldova”, a spus expertul. Potrivit acestuia, măturarea sub preş a problemelor dintre cele două ţări poate fi explicată prin faptul că, atât autorităţile de la Bucureşti, cât şi cele de la Kiev sunt îngrijorate din cauza influenţei Rusiei.

„Din cauza problemelor nediscutate din relaţiile bilaterale şi a atitudinii naţionaliste rigide care se regăseşte de ambele părţi, nu este de aşteptat ca în relaţiile dintre Ucraina şi România să existe vreun progres, însă, în acelaşi timp, datorită politicii de securitate, nu este probabil nici un regres”, a adăugat János T. Barabás.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.