Cei 577 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova, promoţia 2025, vor depune, duminică, Jurământul lui Hipocrate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Sala Polivalentă.
Eveniment de tradiţie, festivitatea de absolvire celebrează parcursul academic şi reuşitele tinerilor licenţiaţi în ştiinţe medicale. Astfel, cei 577 de absolvenţi ai programelor de studii Medicină, Medicină Dentară, Medicină (limba engleză), Tehnică Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare, Radiologie şi Imagistică îşi vor lua rămas bun de la studenţie, scrie Agerpres.
"Ceremonia de absolvire nu este doar o celebrare a anilor de studii şi a dezvoltării competenţelor şi abilităţilor necesare unor profesionişti de încredere, ci şi o afirmare a misiunii noastre de a forma specialişti dedicaţi sănătăţii şi vieţii. Promoţia 2025 este dovada excelenţei academice şi a spiritului de echipă care caracterizează universitatea noastră", a declarat rectorul UMF Craiova, Dan Gheonea.
Evenimentul se va desfăşura în prezenţa conducerii universităţii, a profesorilor, a părinţilor şi a invitaţilor speciali care le-au fost alături pe parcursul formării lor.
Festivitatea va avea loc pe 28 septembrie, de la ora 11:00, la Sala Polivalentă din Craiova.
Comentează