Fumătorii care doresc să treacă la utilizarea ţigaretelor electronice "în locul tutunului, nu trebuie să ezite", a precizat joi Academia Franceză de Medicină, subliniind că aceste dispozitive ''folositoare în procesul de renunţare la tutun'' sunt supuse unor reglementări mai stricte în Franţa în comparaţie cu Statele Unite, potrivit AFP potrivit Agerpres.
Instituţia franceză îşi exprimă îngrijorarea faţă de efectele negative pe care le-ar putea provoca ''criza de încredere'' în ceea ce priveşte utilizarea ţigaretelor electronice (practică denumită ''vaping'') asociată cu o ''epidemie subită de afecţiuni pulmonare'' în Statele Unite, precum şi raportul prudent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care consideră ţigaretele electronice ''incontestabil nocive''.
Potrivit unui sondaj BVA realizat pentru asociaţia Sovape, care promovează vaping-ul, trei francezi din cinci cred în prezent că utilizarea ţigaretelor electronice este cel puţin la fel de periculoasă precum fumatul, conform consensului ştiinţific pe această temă.
"Această criză de încredere ar putea cauza decesul a mii de fumători întrucât tutunul ucide jumătate dintre consumatorii frecvenţi", precizează Academia într-un comunicat.
Trebuie precizat că în Franţa "ţigaretele electronice intră sub incidenţa unor norme de calitate şi de siguranţă, ceea ce nu se întâmplă în Statele Unite", iar ''cauza principală'' a epidemiei de afecţiuni pulmonare în Statele Unite este utilizarea ''abuzivă'' a ţigaretelor electronice cu ''un conţinut nociv'' (probabil uleiul de vitamina E adăugat în rezervele cu canabis vândute pe piaţa neagră).
Potrivit Academiei, vapingul ''ajută la stoparea şi diminuarea consumului de tutun''. Instituţia subliniază că în Franţa nu avem de-a face cu o ''utilizare incorectă'' a acestor produse în rândul minorilor aşa cum se întâmplă peste Atlantic din cauza ''lipsei reglementărilor''.
Vaping-ul presupune inhalarea vaporilor degajaţi prin încălzirea la temperaturi înalte a lichidului din interiorul ţigaretei electronice.
În cea mai mare parte dintre cazuri, lichidul conţine nicotină. Această substanţă prezentă în tutun produce dependenţă şi poate afecta dezvoltarea creierului înainte de 25 de ani şi, potrivit unor studii, are efecte negative şi asupra creierului persoanelor adulte.
În schimb, lichidele din ţigaretele electronice nu includ numeroase substanţe periculoase care se regăsesc în tutun, cum ar fi gudronul (cancerigen) sau monoxidul de carbon (factor în maladiile cardiovasculare).
Vaporii conţin însă particule fine care pătrund în plămâni. Conţin ''numeroase substanţe potenţial toxice'', este concluzia unui raport al Academiei americane de ştiinţe publicat în 2018.
În Belgia a fost înregistrat luna trecută primul deces asociat utilizării ţigaretelor electronice, dispozitive interzise în India din luna septembrie.
Academia Franceză de Medicină susține țigaretele electronice - Fumătorii nu trebuie să ezite
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

10
Spitalul 'Filantropia' din Craiova achiziţionează aparatură medicală şi paturi în valoare de 12,6 milioane lei
10

12
Luptă contra poliomielitei: Pakistanul începe o campanie masivă de vaccinare
12

60
Ghid nou pentru colesterol: prevenția devine arma principală împotriva bolilor de inimă
60

33
Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România organizează marţi un protest în Piaţa Victoriei
33

1.346
Anchetă în Italia: Sephora și Benefit, suspectate că promovează produse anti-îmbătrânire copiilor
1.346

1.213
'Nu există spital fără infecții nosocomiale' - Alexandru Rogobete face apel la transparență: 'Solicit managerilor să raporteze. Nu este o ruşine, nu este o stigmă'
1.213

2.340
Ministrul Sănătății, ieșire virulentă în criza carburanților: 'Responsabilii să vină cu o soluţie, altfel în două luni cer rectificare / Rămân fără bani pentru ambulanţe'
2.340

22
Alexandru Rogobete: Investiții în infrastructură și în tratamentul marilor arși
22

303
Alexandru Rogobete anunță reorganizarea sistemului sanitar din Prahova
303

37
Războiul și criza economică îți afectează psihicul: semnele anxietății pe care le ignori
37

1.587
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
1.587

46
DGASPC Covasna angajează asistenți personali profesioniști
46

54
Anunț despre medicamente: România are stocuri asigurate pentru două luni
54
















Comentează