620 de studenţi ai secţiilor civilă şi militară de la Academia Navală Mircea cel Bătrân vor începe cursurile

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 30-09-2020

Actualizat: 30-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aproximativ 620 de studenţi ai secţiilor civilă şi militară, debutanţi în primul an de studii la Academia Navală Mircea cel Bătrân, din Constanţa, vor începe joi cursurile, pentru primul semestru fiind stabilită atât prezenţa fizică, prin rotaţie în laboratoare, ateliere şi sălile pentru activităţi practice, cât şi la cursurile online, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN), potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, ca urmare a aplicării măsurilor de prevenire a răspândirii şi infectării cu noul coronavirus SARS CoV-2, în primul semestru al anului universitar 2020-2021, pentru studenţii Academiei Navale Mircea cel Bătrân sunt prevăzute două scenarii după care se vor desfăşura activităţile didactice şi de instruire, la care participă cei aproximativ 2.000 de studenţi militari şi civili, dintre care aproximativ 500 au fost admişi la studiile de licenţă şi master, în primul an, la Secţia Civilă şi alţi 120 sunt cadeţi militari de anul I, dintre care cinci se vor pregăti în specializarea Arhitectură Navală, la Galaţi.

Citește și: Şoc la PSD! După Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, alt lider intră la izolare

"Primul scenariu, faţă-în-faţă, se adresează celor 400 de studenţi militari. "Bobocii" din anul I de la Secţia Militară au parcurs, în ultimele două săptămâni, modulul Pregătirii militare de bază şi, începând de joi, 1 octombrie, toţi studenţii militari vor participa, zilnic, la activităţi didactice faţă-în-faţă, în intervalul orar 8,00-13,00, în spaţiile academiei, iar 18 dintre aceştia vor frecventa cursurile Facultăţii de Arhitectură Navală de la Universitatea Dunărea de Jos, din Galaţi, conform planului didactic al instituţiei", se arată în comunicatul SMFN.

Cel de-al doilea scenariu prevede un sistem hibrid, se adresează studenţilor civili şi cuprinde activităţi didactice online şi faţă-în-faţă. 1.155 de studenţi civili de la programele de licenţă şi 382 de masteranzi vor accesa cursurile online, în intervalul orar 8,00-13,00, şi vor participa fizic, prin rotaţie, între orele 13,00 şi 20,00, la laboratoare, în cadrul unor module de două săptămâni. Academia Navală va susţine până vineri, 9 octombrie, şedinţe de consiliere şi orientare pentru pentru studenţii militari şi civili, atât în mediul online, cât şi la sediul instituţiei de învăţământ.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri