Academia SRI spune că Florian Coldea a ajuns TANSPARENT și LEGAL cadru universitar

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 16-08-2017

Actualizat: 16-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, este conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV).

"Domnul Florian Coldea a câştigat prin concurs, în mod transparent şi în conformitate cu toate legile şi regulamentele în vigoare, titlul didactic de conferenţiar", a informat miercuri Biroul de presă al ANIMV.

Citește și: Sorin Grindeanu reacționează! Rezultatele publicate de INS i-au dat aripi

În luna ianuarie, Serviciul Român de Informaţii anunţa că directorul SRI, Eduard Hellvig, a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta a cerut eliberarea din funcţie.

Citește și: Mesaj de ultimă oră al premierului Mihai Tudose

SRI preciza că motivele pentru care Coldea a făcut acest gest "ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a instituţiei".

Ulterior, preşedintele Iohannis a anunţat că a semnat decretele privind eliberarea din funcţie a generalului Coldea şi trecerea sa în rezervă.

Citește și: Vești MARI despre economia România! Ce creștere puternică a înregistrat în 2017 .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri