Accelerează mega proiectul care va face din România principalul jucător din Europa: Din 2027 se schimbă total datele jocului

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 04-02-2026 20:50

Actualizat: 04-02-2026 20:54

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conducerea executivă a Grupului OMV Petrom a detaliat stadiul lucrărilor din cadrul proiectului strategie de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, cu startul producției anunțat pentru 2027. Proiectul Neptun Deep este un proiect strategic de interes major pentru România, iar în momentul în care va începe extracția gazelor, țara noastră va deveni cel mai mare jucător din Uniunea Europeană în acest sector energetic, informează Mediafax.

Lucrările la Neptun Deep sunt în grafic

Lucrările la Neptun Deep avansează conform graficului, atât din punct de vedere al respectării termenelor, dar și al bugetelor și fără incidente de securitate, a declarat, la întrebarea reporterului Mediafax, membrul Directoratului OMV responsabilul pentru activitatea de explorare și producție, Cristian Hubati, în cadrul conferinței de presă de miercuri.

Proiectul Neptun Deep reprezintă o investiție de 4 miliarde de euro, la care contribuie în mod egal partenerii Romgaz, deținută de statul român, prin Ministerul Energiei, în proporție de 70,5%, OMV Petrom, operator, controlată de grupul omonim de la Viena și la care statul, tot prin Ministerul Energiei, care deține 20,69% din acțiuni. Producția totală anuală va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi.

Grupul OMV Petrom a anunțat profit net în scădere cu 27% pentru 2025, conform rezultatelor preliminare la 31 decembrie, detaliate în conferința de miercuri, dar propune în continuare acordarea unui dividend special aferent profitului din anul precedent.

„Pentru anul acesta începem instalarea conductelor”

Cristian Hubati a evitat să avanseze un termen mai precis decât cel oficial anunțat, anul 2027, pentru momentul în care prima moleculă de gaz din Marea Neagră va intra in sistemul national de transport (SNT). Întrebarea a venit în contextul în care ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat recent că lucrările se derulează într-un ritm mai rapid decât graficul inițial și termenul inițial ar putea fi devansat, respectiv în prima jumătate a anului 2027.

„Pentru anul acesta începem instalarea conductelor, finalizarea stației de măsură, transportul și instalarea picioarelor conductei și cu a picioarelor platformei și a platformei de producție. De asemenea, un lucru foarte important, am finalizat forajul în zona Pescăruș. Suntem în momentul ăsta în Domino, pregătiți de forare. Deci un an plin, foarte ambițioși cu graficul, în timp, în buget, fără incidente”, detaliat membrul Directoratului OMV Petrom, la întrebarea reporterului Mediafax.

Care va fi impactul estimat asupra prețului gazelor

Startul producției de gaze naturale din Neptun Deep, implicit creșterea ofertei pe piață, ar putea avea un impact asupra prețurilor, într-un context în care intervine si interdicția asupra gazului rusesc, a confirmat Franck Neel, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de gaze și energie, la întrebarea reporterului Mediafax.

„Înainte de a răspunde, vreau să revin la liberalizarea pieței gazelor cu două mesaje importante în această discuție, legată de prețuri. Dacă ne uităm la prețurile de astăzi și dacă ne uităm la piață, suntem sub 150 lei.MWh. Pe baza calculelor noastre, dacă folosim aceste cifre, practic avem plafonul pentru piața B2C. Aceasta este o indicație bună. Și apropo de inflație, trebuie să fim conștienți că inflația este generată de piața B2B din România, care este deja liberalizată. Deci piața B2B este deja o piață liberă. Este extrem de important, așadar să comentez pe această temă”, a precizat Franck Neel, punând în context discuția despre prețuri.

„Pentru anul care urmează, de fapt, prima întrebare se referă la interzicerea gazului rusesc. Este important pentru echilibrul gazelor în regiune. Astăzi avem cam 16-17 miliarde m³/an care vin prin Bulgaria și producția Neptun Deep va fi cam de 8 miliarde m³/an deci va exista acest decalaj ca urmare a interdicției cazului rusesc. Bineînțeles că se va compensa prin GPL, dar nu credem că există neapărat un risc în ceea ce privește echilibrul gazelor. Credem că va putea fi un impact negativ asupra prețului. Cererea va rămâne la un nivel ridicat, așa cum am menționat și la început, iar oferta va veni din diferite surse. Vom avea și gaz natural lichefiat foarte mult din Statele Unite, dar și din sud-estul Europei. Dacă vă uitați la costul transportului dinspre Grecia în România. Suntem încrezători în ceea ce privește partea de marketing și în ceea ce privește echilibrul gazelor în această regiune”, a răspuns oficialul OMV Petrom.


Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri