Accident la Alba-Iulia: Femeie lovită de un motociclu în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 15-09-2025 11:39

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O femeie a fost accidentată luni, în Alba Iulia, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, de către un motociclu condus de un băiat de 16 ani.

"În dimineaţa zilei de 15 septembrie, poliţiştii rutieri din municipiul Alba Iulia au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe Calea Moţilor din municipiu a avut loc un eveniment rutier. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că un tânăr de 16 ani, din localitatea Ighiu, în timp ce conducea un motociclu, pe Calea Moţilor, a surprins şi accidentat o femeie de 48 de ani, din municipiul Alba Iulia, care se afla angajată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Atât conducătorul auto, cât şi femeia au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri