Accident cu nouă victime pe DN 2, la urziceni: Un șofer beat a intrat cu mașina într-un microbuz

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 02-09-2020

Actualizat: 02-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un microbuz a fost implicat într-un accident produs miercuri pe DN2, în zona localității Urziceni, județul Ialomița. Șoferul unei mașini a intrat pe contrasens și a lovit microbuzul. Polițiștii au stabilit că șoferul autoturismului avea 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit Mediafax.

Potrivit IPJ Ialomița, bărbat de 53 de ani, care circula pe DN2, ar fi pierdut controlul direcție de mers într-o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un microbuz, condus de un bărbat de 34 de ani.

CITEȘTE ȘI: Condimentaţi-vă viaţa cu ele şi vă protejaţi sănătatea! Iată condimentele care distrug celulele canceroase

În urma testării cu aparatul Drager, în cazul șoferului autovehiculului rezultatul a indicat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce în cazul șoferului microbuzului rezultatul a fost negativ, au anunțat polițiștii.

În total au fost implicate în accident nouă persoane.

„Din eveniment au rezultat 9 victime, conștiente: 7 din microbuz și 2 din autoturism. Victimelor le-a fost acordat primul ajutor de echipajele medicale de la locul intervenței. Ulterior, toate cele 9 victime au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Ialomița.

Polițiștii continuă în acest caz cercetările. Traficul în zonă este blocat.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri