Accident cu patru maşini în Capitală - Două persoane au fost rănite

Autor: George Traicu

Publicat: 15-11-2021

Actualizat: 15-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: observatorulph.ro

Un tânăr de 22 de ani a intrat, luni seară, într-o maşină condusă de o femeie, pe Calea Dorobanţi din Bucureşti. În urma impactului, maşina tânărului a pătruns pe trotuar, unde a lovit două autoturisme parcate şi un stâlp. Două persoane au fost rănite.

”Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecţia dintre Calea Dorobanţi/Str. Teheran în care au fost implicate 4 autovehicule, din care 2 autovehicule în mişcare şi 2 autovehicule staţionate”, a transmis, luni seară, Brigada Rutieră a Capitalei.

Sursa citată a precizat că şoferul unui autovehicul, în vârstă de 22 de ani, care se deplasa pe Calea Dorobanţi dinspre Piaţa Dorobanţi către Piaţa Charles de Gaulle, când a ajuns la intersecţia dintre Calea Dorobanţi şi Str. Teheran a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de o femeie în vârstă de 34 de ani, care se deplasa pe sensul  opus de circulaţie.

”Din impact, primul autovehicul a pătruns pe trotuar, a lovit un stâlp şi a avariat 2 autovehicule parcate pe trotuar. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0”, au mai precizat poliţiştii.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporala a două persoane care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri