DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Accident făcut de un bărbat băut la volan şi cu permisul reţinut, în Galați

accident

Un bărbat de 49 ani din judeţul Galaţi s-a ales cu dosar penal, după ce, aflat la volan sub influenţa alcoolului şi cu permisul reţinut, s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ de pe un drum în lucru, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, anunță AGERPRES.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de la Târgu Bujor au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 251A, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Citește și: CAB îl LOVEȘTE în plin pe Liviu Dragnea - Încarcerea sa este una perfect legală iar el rămâne în spatele gratiilor

La faţa locului, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 49 ani, care s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului, a condus autoturismul, în interiorul comunei Drăguşeni, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile drumului în lucru, nerespectând semnificaţia indicatoarelor rutiere, şi ar fi intrat cu maşina într-un şanţ.

În urma incidentului, acesta a suferit mai multe leziuni şi nu a putut fi testat alcoolscopic la faţa locului, fiind transportat la spital, atât pentru acordarea de îngrijiri medicale, cât şi pentru recoltarea de mostre biologice.

Efectuând verificări în bazele de date, poliţiştii au constatat că bărbatul figurează cu permisul de conducere reţinut.

Citește și: Variante de Guvern post-moțiune (surse) .

În consecinţă, au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.