Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident grav cu trei vehicule, pe E 58: Traficul rutier a fost redeschis după două ore

alerta

Drumul european DE 58 a fost redeschis circulaţiei după aproximativ două ore în care a fost blocat din cauza unui accident în care au fost implicate trei maşini, soldat cu patru victime, a declarat, luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt la IPJ Maramureş, Florina Meteş. "Drumul E58 a fost redeschis circulaţiei, carosabilul a fost curăţat de pietriş. Se poate circula în condiţii pe ambele sensuri de mers din - şi înspre oraşul Tăuţii Măgherăuş", a precizat Florina Meteş.

Conform acesteia, în urma accidentului, patru persoane, pasageri, aflaţi în maşinile implicate în acccident, au fost descarcerate de echipajele ISU Maramureş şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare.

Meteş a mai precizat că accidentul a fost produs de un bărbat în vârstă de 47 ani, aflat la volanul unei autocarosate de mare tonaj încărcată cu pietriş, care, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de mers la carosabilul umed, a pierdut controlul vehiculului şi a intrat pe contrasens, provocând o coliziune cu alte două autoturisme, care circulau regulamentar.

O macara a fost deplasată la locul accidentului pentru a repune pe roţi carosata răsturnată, iar alte utilaje cu lamă au acţionat pentru a strânge şi îndepărta pietrişul împrăştiat, ulterior carosabilul fiind curăţat cu apă. Pe durata blocajului, s-au format cozi de maşini de peste 2 kilometri pe ambele sensuri ale E 58.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.