Accident grav în București. Două mașini s-au ciocnit, iar una s-a răsturnat și a ajuns pe trotuar

Autor: Alice Draghici

Publicat: 27-10-2024

Actualizat: 27-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Digi24

3 persoane au ajuns la spital în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce două mașini s-au ciocnit în București.

Accidentul a avut loc pe bulevardul Aviatorilor. Una dintre mașini i-a tăiat calea celeilalte, apoi s-au ciocnit.

„La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 03:10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 despre producerea unui accident rutier pe Piața Charles de Gaulle, din sectorul 1”, au transmis reprezentanții Brigăzii Rutiere.

O șoferiță de 19 ani, care se deplasa pe bd. Aviatorilor din direcția bd. Mircea Eliade către Piața Charles de Gaulle, a intrat în coliziune cu o altă mașină care mergea în aceeași direcție.

Un stâlp de iluminat public a fost avariat

În urma impactului, una dintre mașini s-a dat peste cap de câteva ori și a ajuns pe trotuar. 6 persoane erau în interior. 3 dintre ele au fost rănite și duse la spital. Cei doi șoferi au fost testați și niciunul nu consumase alcool.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri