Accident grav între o mașină și o căruță: Un bărbat a murit, trei copii sunt răniți

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 23-09-2024

Actualizat: 23-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: SMURD

Un accident în care au fost implicate o mașină și o căruță a avut loc luni după-amiază pe un drum județean din Brașov. Un bărbat a murit, iar trei copii au fost răniți.

 

Potrivit IPJ Brașov, accidentul a avut loc pe DJ 131B, între localitățile Apața si Măieruș.

În accident au fost implicate un autoturism și un atelaj hipo, iar în urma impactului conducătorul atelajului, un bărbat de 71 de ani, a murit.

De asemenea, alte trei persoane din atelajul hipo, cu vârste între 13 și 16 ani, au suferit leziuni corporale și primesc ajutor medical.

Șoferul mașinii, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri