Accident GRAV: Trei persoane şi-au pierdut viaţa pe DN 15, în Defileul Topliţa-Deda

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 26-08-2019

Actualizat: 26-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei persoane, între care şi un copil, şi-au pierdut viaţa, luni, într-un accident rutier petrecut în Defileul Topliţa-Deda, între localităţile Stânceni şi Ciobotani, după ce un autoturism s-a tamponat de un autocamion, potrivit Agerpres.

"Astăzi (luni-n.r), în jurul orelor 12,45, pe DN 15 E578, la km 165+250 m, între localităţile Stânceni şi Ciobotani, s-a produs un grav accident de circulaţie. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că şoferul unui autoturism înmatriculat provizoriu în judeţul Mureş, care se deplasa pe direcţia Reghin-Topliţa, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, înmatriculat în judeţul Harghita, care circula din sensul opus. În urma accidentului, din nefericire a rezultat decesul a trei persoane, respectiv a conducătorului autoturismului şi a altor doi pasageri aflaţi în autoturismul condus de acesta, o femeie şi un minor", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Citește și: Doi adolescenţi au fost arestaţi preventiv, după ce ar fi violat alţi doi minori la un ştrand din Râmnic

Potrivit IPJ Mureş, traficul este în continuare restricţionat, iar poliţiştii se află la faţa locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri