Accident între un microbuz și un TIR, pe autostrada A1: șapte persoane au fost rănite

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 08-11-2022

Actualizat: 08-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: ISU Arad

Şapte persoane au fost rănite, marţi seară, în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, în judeţul Arad, în care au fost implicate un microbuz cu pasageri şi un TIR.

Coliziunea a avut loc între localităţile Pecica şi Nădlac, intervenind în scurt timp pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu două echipaje SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă, conform Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, şapte persoane au fost rănite, dar niciuna nu a fost încarcerată.

"Au rezultat şapte victime conştiente, cooperante, neîncarcerate. Acestea au fost evaluate la faţa locului de către echipajele medicale prezente şi transportate la spital", a informat ISU Arad.

Pompierii arădeni au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului, în timp ce poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările producerii coliziunii.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri