Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident mortal pe A1: Un bărbat a fost ucis de un TIR în timp ce își repara mașina

drdp accident

Accident mortal, pe A1, în urmă cu puțin timp. Un bărbat a fost ucis de un TIR în timp ce își repara mașina pe banda de urgență. Soția lui a fost grav rănită.

"Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autotren pe autostrada A1 Deva-Nădlac, sens de mers Arad - Timișoara, iar la kilometrul 521 a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se afla oprit pe banda de urgență, din cauza unor defecțiuni tehnice.

În urma impactului, a rezultat, din nefericire, decesul bărbatului, în vârstă de 37 de ani și rănirea unei femei, în vârstă de 36 de ani, pasageră în autoturism. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier", anunță poliția.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.