Şoferul unui autotren care transporta butelii goale a ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce un microbuz de transport marfă a intrat în coliziune cu acesta pe autostrada A1, între Făget şi Lugoj, fiind nevoie de intervenţia celor de la descarcerare.
"În urma impactului, şoferul microbuzului, în vârstă de 36 de ani, a rămas încarcerat. Circulaţia a fost închisă pe un sens, iar la locul accidentului s-a deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un ofiţer şi 13 subofiţeri din cadrul subunităţilor Făget şi Buziaş. Victima a fost predată conştientă unui echipaj SAJ", a declarat presei, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Elena Megherea.
În microbuz se afla doar şoferul, iar în autotren mai era un pasager alături de conducătorul auto.
Pe drumurile din judeţul Timiş se circulă normal, în condiţii de iarnă.
Accident pe A1, între un autotren şi un microbuz. Şoferul TIR-ului a fost transportat la spital
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
10

13
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
13

22
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
22

18
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
18

48
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
48

17
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
17

2.494
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
2.494

4.394
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
4.394

60
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
60

23
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
23

50
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
50

60
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
60

1.851
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.851
















Comentează