Două femei au fost rănite și au fost duse la spital în urma unui accident produs duminică după-amiaza pe DN 7, în județul Arad.
Potrivit IPJ Arad, o femeie de 69 de ani, în timp ce ieșea dintr-o parcare de pe DN 7, având intenția de a vira spre stânga, a intrat într-o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un bărbat de 66 de ani din județul Prahova.
În urma impactului, șoferița și o altă femeie, de 65 de ani, din Arad, pasageră în autoturism, au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind rănite ușor, la prima vedere, scrie Mediafax.
Conducătorii mașinilor au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă .
Comentează