Accident rutier în București: Minoră accidentată de un autoturism în timp ce traversa strada. Fata a fost transportată la spital

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 30-06-2025 22:18

Actualizat: 01-07-2025 01:18

Article thumbnail

Sursă foto: monitorulexpres.ro

O fetiţă de 13 ani a fost transportată la spital, după ce a fost accidentată de conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 21 de ani, care se deplasa pe Aleea Privighetorilor, dinspre strada Vadul Moldovei către DN1, la intersecţia cu strada Liviu Librescu.

"În urma accidentului de circulaţie, a rezultat vătămarea corporală a unei minore în vârstă de 13 ani, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale", informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Poliţiştii rutieri au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind "zero" pentru alcool, respectiv "negativ" pentru substanţe psihoactive.

În continuare se efectuează cercetări de către poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului de circulaţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri