Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident rutier mortal la Cluj: un bărbat a murit, iar două femei au ajuns la spital

breaking news ultima ora

Un bărbat a murit și două femei au ajuns la spital în urma unui accident produs sâmbătă pe o șosea din județul Cluj, informează Mediafax.

Accidentul de circulație s-a produs la intersecția DN1 E81 cu DC 82, la kilometrul 438, în comuna Moldovenești.

Din primele date, impactul s-a produs între un autoturism condus de o tânără de 23 de ani, din Turda, care circula pe drumul comunal înspre cel național, și o mașină condusă de un bărbat de 67 de ani, din județul Satu Mare, pe DN1 E81, din direcția Turda spre Aiud.

În urma impactului, bărbatul de 67 de ani a murit.

Femeia de la volan a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Femeia și o pasageră aflată în cealaltă mașină au fost transportate la spital.

„Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda au intervenit cu două autospeciale și un echipaj SMURD în urma unui accident rutier produs la ieșirea din municipiul Turda înspre județul Alba.

Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 14.50, iar la fața locului echipajele de intervenție au găsit două autoturisme avariate. Într-unul dintre acestea, care era răsturnat în șanțul pentru colectarea apelor pluviale, se afla un bărbat în vârstă de cca 60 de ani fără semnale vitale.

S-a acționat imediat pentru extragerea acestuia și aplicarea manevrelor de resuscitare. Din păcate semnalele vitale ale bărbatului nu au mai revenit, iar echipajul SAJ, sosit la fața locului, a declarat decesul acestuia.

Alte două persoane au fost consultate la fața locului de către echipajele SAJ, iar apoi au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Acestea, la prima evaluare, prezentau afecțiuni ușoare”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.