Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident teribil: O ambulanță cu trei pacienți a intrat într-un autoturism în care se afla o femeie gravidă

echipaj ambulanta

O ambulanţă cu trei pacienţi care mergeau la dializă a fost implicată, joi, implicată într-un accident în judeţul Vâlcea. În autoturismul cu care s-a lovit autospeciala este o femeie gravidă, dar nu sunt persoane încarcerate.

”Accident rutier produs pe raza comunei Francesti, între o ambulanţă pentru transport cu 4 persoane (3 pacienţi dializati plus sofer) şi un autoturism cu două persoane, dintre care o gravid”, a transmis, joi, ISU Vâlcea, conform News.ro.

Sursa citată a precizat că nu sunt persoane încarcerate.

La locul accidentului intervin mai multe echipaje medicale, atât de la SMURD, cât şi de la SAJ.

De asemenea, intervin mai multe echipaje de pompieri şi de poliţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.