Un accident teribil s-a petrecut în Alba. O tânără motociclistă a fost transporată de urgență la Spitalul din Târgu Mureș, după ce ar fi căzut cu motocicleta într-o râpă.
Conform ISU Alba, echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Aiud a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs între localitatea Valișoara și localitatea Colțești.
La locul producerii evenimentului, a fost găsită o persoană de sex feminin, conștientă, în vârstă de 26 de ani, care s-a răsturnat cu motocicleta.
Dupa evaluarea medicală a acesteia, persoana prezintă suspciune fractură membre inferioare și traumatism coloana cervicala.
A fost anuntat elicopterul SMURD Târgu Mureș pentru a prelua victima și a o transporta la UPU Tg. Mureș, potrivit Alba24.
Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce mașina pe care o conducea a fost izbită de o motocicletă
De asemenea, un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate la intrarea pe drumul naţional a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă. În urma impactului şi motociclistul a fost grav rănit.
„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au constatat faptul că un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 65 F, la ieşirea din parcare nu ar fi acordat prioritate de trecere, fiind acroşat de o motocicletă, condusă de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Craiova.
În urma evenimentului, din nefericire, conducătorul auto de 45 de ani a decedat”, informează oficialii Poliţiei judeţene Dolj.
Şi motociclistul în vârstă de 56 de ani a fost rănit, fiind transportat în stare gravă la spital. Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Comentează