ACL nu ia în calcul susţinerea altui candidat: Ne batem pentru Iohannis

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 03-10-2014

Actualizat: 03-10-2014

Oltean spune că Alianţa Creştin Liberală nu se gândeşte la susţinerea altui candidat.

Întrebat dacă are emoţii legate de dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, Ioan Oltean a răspuns: "Nu am nici un fel de emoţie în privinţa aceasta şi cred într-o judecată dreaptă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".


Întrebat, la RFI, dacă ACL i-ar sprijini pe Teodor Meleşcanu, Elena Udrea sau Monica Macovei, dacă ar apărea o problemă cu candidatura lui Klaus Iohannis, vicepreşedintele PDL a precizat că "este exclusă orice fel de problemă juridică în perioada care urmează. Termenul de 30 de zile care a rămas până pe 2 noiembrie nu poate aduce nici un fel de surprize prin prisma acestui fapt. De aceea, noi nu ne gândim sub nici o formă la susţinerea altui candidat, avem candidatul nostru, ne batem pentru el, credem în Klaus Iohannis, credem în drumul lui şi în menirea lui. Nu există nici un fel de risc, nici un fel de surpriză care să poată să ne determine să gândim altceva decât susţinerea corectă, clară, puternică, a candidatului nostru, Klaus Iohannis".

"Dacă Doamne fereşte s-ar întâmpla aşa ceva, va avea efecte pentru viitor, nu pentru trecut. În consecinţă, candidatura nu este pusă în pericol, mandatul nu este pus în pericol. Curtea Constituţională nu va avea nici un fel de motive şi nici un fel de element la îndemână, care să justifice o decizie ce ar putea fi potrivnică candidatului nostru şi mandatului de preşedinte al lui Klaus Iohannis", conchide Oltean.

 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri