Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acord comercial, semnat de Statele Unite și Japonia, care nu elimină impunerea taxelor pentru automobilele japoneze

Investing.com
Japonia

Preşedintele american Donald Trump şi premierul japonez Shinzo Abe au semnat miercuri un acord limitat, care reduce tarifele pentru produsele agricole, echipamentele japoneze şi alte produse, dar nu au reuşit să elimine riscul aplicării de către Statele Unite a unor tarife suplimentare pentru importurile auto, negocierile urmând să continue în acest domeniu, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Trump a declarat că prima fază a acordului deschide pieţele japoneze pentru produse americane în vaaloare de circa 7 miliarde de dolari pe an, reducând tarifele japoneze pentru carnea de vită, porc, grâu şi brânzeturi din Statele Unite.

Cu toate că acordul nu se referă şi la comerţul cu automobile, Abe a spus că a primit asigurări din partea lui Trump că Statele Unite nu vor impune tarife potrivit prevederii “Section 232” privind securitatea naţională pentru importurile auto din Japonia.

Citește și: Vești PROASTE de la meteorologi - ploi în toată țara! Până când va ține vremea rea

”Între preşedintele Trump şi mine s-a confirmat faptul că nu vor fi impuse tarife suplimentare. Şi, cu intrarea în vigoare a acordurilor noastre comerciale, consider că ambele economii vor putea să continue să crească şi să se dezvolte”, a afirmat Abe într-o conferinţă de presă.

Reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite, Robert Lighthizer, a afirmat după ceremonia de semnare dintre cei doi lideri, pe marginea Adunării Generale a Naţiunilor Unite, că cele două ţări vor discuta problema comerţului cu automobile într-o nouă rundă de negocieri care va începe în aprilie anul viitor.

Automobilele sunt cea mai mare sursă a acordului comercial de 67 de miliarde de dolari, iar Trump s-a plâns de multe ori că producătorii americani de automobile nu au un acces egal pe piaţa japoneză.

Lighthizer a spus că nu este intenţia SUA de a impune tarife suplimentare pentru automobile, care s-ar baza oe rezultatele unei analize a Departamentului de Comerţ, care a constatat că importurile auto pun în pericol securitatea naţională a Statelor Unite.

Ministrul japonez de Externe Toshimitsu Motegi, care a negociat acordul cu Lighthizer, a spus că atâta timp cât acordul va fi aplicat cu bună credinţă, nu vor fi aplicate tarife.

Acordul de miercuri a fost primit cu precauţie de asociaţiile agricole şi parlamentari, care au spus că aşteaptă să vadă un acord mai cuprinzător.

Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al SUA a arătat că 90% dintre produsele agricole americane vor beneficia de duty-gree sau de tarife reduse din partea Japoniei, dar că grâul va fi supus unei cote de limitare a volumului de importuri din Statele Unite.

Cu toate acestea, multe dintre produse care vor obţine acces pe piaţa japoneză vor fi supuse unor tarife care vor fi eliminate pe parcursul mai multor ani, între acestea aflându-se vinul, etanolul, brânza, carnea de porc procesată, păsări, cartofi congelaţi, portocale, cireşe şi produse din ouă.

Motegi a declarat reporterilor că reducerile de tarife pentru produsele agricole se încadrează în reducerile de tarife acordate ţărilor participante la acordul comercial Parteneriatul Trans-pacific, din care Trump s-a retras în 2017.

Japonia va beneficia de eliminarea tarifelor pentru un număr mic de produse agricole, între care florile tăiate şi sosul de soia, şi pentru o gamă largă de produse industriale, cum ar fi turbine de abur, echipamente industriale, ciciclete şi instrumente muzicale.

În domeniul digital, acordul urmează modelul dezvoltării internetului american, interzicând taxe pentru descărcările digitale transfrontaliere şi introducând reguli pentru localizarea datelor, respectiv stocarea datelor pe dispozitive prezente fizic între graniţele ţării.

Acordul limitează capacitatea guvernelor de a cere codul sursă de la furnizorii de servicii digitale din motive de securitate, practici folosite de cele două ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.