Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acord între Marea Britanie şi Elveţia privind serviciile financiare

spotmedia.ro
elvetia steag

Marea Britanie şi Elveţia au semnat joi un acord privind serviciile financiare prin care acordă acces reciproc pe piaţă pentru băncile lor, companiile de asigurări, managerii de active şi operatorii bursieri, pentru a stimula comerţul şi a reduce costurile de conformare, transmite Reuters.

După doi ani de negocieri, care au început după ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, acordul - care trebuie aprobat de Parlamentele din Marea Britanie şi Elveţia - se bazează pe recunoaşterea reciprocă a reglementărilor şi a autorităţilor de supervizare, atenuând povara normativă, potrivit Agerpres.

De asemenea, acordul reprezintă un sprijin pentru sectorul britanic al serviciilor financiare, după dificultăţile cauzate de Brexit, UE fiind principalul client al industriei financiare din Regatul Unit.

Ministrul britanic de Finanţe, Jeremy Hunt, a călătorit joi la Berna, pentru a semna acordul cu omologul elveţian Karin Keller-Sutter.

"Acordul de la Berna privind serviciile financiare este primul pe plan mondial şi consolidează poziţia de mari centre financiare globale ale Marii Britanii şi Elveţiei. De asemenea, va asigura condiţii echitabile pe piaţă pentru firmele mai mici, care nu vor mai irosi timp şi bani pentru a înţelege reglementările elveţiene", a declarat Hunt.

Acordul este un sprijin şi pentru Elveţia, care în 2022 a fost lider mondial pe segmentul gestionării averilor pentru clienţii privaţi, cu deţineri de 2.200 de miliarde de franci elveţieni (2.600 miliarde de dolari).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.