Acordul de încetare a focului la nivel naţional în Siria este în mare parte respectat în oraşul Alep

Autor: Andrei Radu

Publicat: 13-09-2016

Actualizat: 13-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: nrttv.com

Acordul de încetare a focului la nivel naţional în Siria este în mare parte respectat în oraşul Alep, a anunţat marţi armata rusă, potrivit Reuters şi AFP.

Generalul Viktor Poznikhir, reprezentant al Statului major al armatei ruse, a declarat că forţele loiale preşedintelui sirian Bachar al-Assad respectă acordul de încetare a focului în Siria, intrat în vigoare luni seară, dar i-a acuzat pe rebeli că au încălcat de 23 de ori, mai ales în oraşele Alep, Damasc şi Hama, înţelegerea negociată de SUA şi Rusia.

Citește și: Erdogan: 'Sper că armistiţiul va fi permanent'

El a precizat că Rusia a trimis la Alep echipament de recunoaştere pentru a detecta şi suprima tentativele de încălcare a acordului de încetare a focului.

Forţele proguvernamentale siriene au încetat focul, cu excepţia zonelor unde ele luptă contra militanţilor din gruparea jihadistă Stat Islamic şi din organizaţia Jabhat Fateh al-Sham (fostul Front al-Nusra), anunță Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri