Acordul comercial post-Brexit se aplică cu titlu provizoriu începând cu 1 ianuarie 2021 şi prevede eliminarea completă a taxelor vamale, dar numai pentru produsele care respectă regulile de origine preferenţială, susţin consultanţii Deloitte.
"Originea preferenţială este conferită mărfurilor importate dintr-o ţară atunci când sunt obţinute integral sau sunt prelucrate substanţial în acea ţară, parte a unui acord de comerţ preferenţial. Astfel, produsele pot beneficia de taxe reduse sau zero la import. (...). Acordul comercial post-Brexit, încheiat cu doar câteva zile înainte de expirarea perioadei de tranziţie, de Uniunea Europeană (UE) cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, stabileşte modul în care se vor derula relaţiile economice viitoare dintre cele două părţi, se arată într-un material de opinie semnat de Vladislav Dabija, Manager Taxe Indirecte, Deloitte România
Aşadar, începând din acest an, companiile implicate în astfel de operaţiuni trebuie, în primul rând, să verifice care sunt taxele vamale standard aplicate de UE şi Regatul Unit pentru produsele pe care le comercializează.
În opinia consultanţilor, o bună parte din statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului aplică tarife vamale relativ mici. "Din acest considerent, este posibil ca produsele respective să beneficieze deja de taxe vamale standard zero la importul în UE sau Regatul Unit. În acest caz, bunurile expediate între UE şi Regatul Unit sunt deja scutite de plata taxelor de import, iar compania nu va trebui să îndeplinească formalităţile privind originea preferenţială (aplicabile la importurile UE din state terţe, pentru ca taxele vamale să fie zero) cuprinse în acord. Cu toate acestea, companiile vor fi obligate să efectueze formalităţile de import şi/sau export atunci când livrează bunurile din UE în Regatul Unit sau invers", se menţionează în material.
În cazul în care există taxe vamale, companiile implicate trebuie să stabilească posibila origine preferenţială a mărfurilor, pe baza regulilor de origine incluse în acord, pentru a solicita cu succes taxe vamale zero pentru un produs importat din UE sau Regatul Unit. În acest scop, este necesar să se demonstreze că produsul implicat provine din UE sau Regatul Unit din perspectiva originii preferenţiale.
Autorul opiniei menţionează că solicitarea unui tratament tarifar preferenţial este o decizie comercială care nu trebuie luată imediat. Astfel, dacă lanţul de aprovizionare a companiei nu este încă pregătit să îndeplinească toate cerinţele impuse de aceste reguli, mărfurile pot fi importate în UE sau Regatul Unit cu taxe vamale nepreferenţiale/standard cu posibilitatea de a solicita cota preferenţială (zero) în termen de trei ani de la momentul importului.
"În acest demers comercial, companiile interesate trebuie să urmeze câţiva paşi. Primul constă în analizarea codurilor de clasificare tarifară vamală pentru produsele pe care urmează să le importe/exporte şi verificarea regulilor de origine preferenţială. Cei care comercializează produse precum fructe proaspete, legume, animale vii, resurse naturale trebuie să demonstreze că acele produse sunt extrase, cultivate sau recoltate în UE sau Regatul Unit pentru a fi considerate "obţinute în întregime" de acolo şi scutite de taxe vamale", se mai precizează în material.
Totodată, cei care comercializează produse fabricate/prelucrate trebuie să stabilească dacă acestea au fost transformate suficient în UE sau Regatul Unit. Dacă tipul de procesare a produselor este încadrat în categoria "operaţiuni minime", înseamnă că este insuficientă pentru a conferi originea produsului. Astfel, lista cu operaţiunile minime, cum ar fi "simpla asamblare a părţilor", este cuprinsă în acord.
Pe de altă parte, după ce s-a stabilit că produsul în cauză îndeplineşte regula de origine preferenţială, comerciantul trebuie să se informeze cu privire la modul în care trebuie să facă cererea de origine preferenţială la importul său în UE sau Regatul Unit. "Acordul permite comercianţilor să solicite taxa vamala preferenţială pe baza atestatelor de origine (constând într-o declaraţie a furnizorilor înscrisă pe factură) sau a informaţiilor pe care le deţine importatorul. În ambele cazuri, cererea de origine preferenţială trebuie să se bazeze pe informaţiile şi documentele suport care susţin originea solicitată", se mai precizează în material.
Acordul post-Brexit prevede eliminarea taxelor vamale pentru produsele care respectă regulile de origine preferenţială (opinie)
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Comisia Europeană anunţă un nou mecanism dinamic de reducere a plafonului de preţ pentru ţiţeiul rusesc
3

5.087
Viktor Orban trage un puternic semnal de alarmă, după ultima decizie a Comisiei Europene: Europa merge la război!
5.087

1.581
Pas important spre bagajul de mână gratuit în avioane: vot-cheie în Parlamentul European
1.581

1.828
UE face tot posibilul să rămână la masa negocierilor și pregătește un post de negociator special pentru dialogul cu Putin
1.828

99
Comisia Europeană emite 11 miliarde euro, în cadrul primei sale tranzacţii sindicalizate a anului
99

115
Eurostat: Aproape jumătate din electricitatea utilizată în UE a provenit din surse de energie regenerabilă, în 2024
115

63
Reprezentanța UE în România explică de ce a fost adoptat acordul UE-Mercosur: Am avut acordul statelor membre
63

75
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România: „Consolidarea poziţiei globale a UE nu poate fi realizată prin slăbirea propriilor sectoare strategice!”
75

2.248
Comisia Europeană, răspuns pentru Andi Cristea: „UE și-a recâștigat accesul autonom la spațiu. Ariane 6 și Vega C au lansat deja sateliți Galileo și Copernicus”
2.248

242
Europarlamentar Luis Lazarus: Ursula von der Leyen nu a avut un mandat clar din partea statelor membre și a Parlamentului European pentru a semna Acordul cu statele din Mercosur
242

99
Virgil Popescu: 'Mașina de război a lui Putin este tot mai slăbită, iar Uniunea Europeană se află pe un drum ireversibil către independența energetică'
99

89.159
Banca Mondială îi taie elanul lui Ilie Bolojan: instituția a revizuit în scădere previziunile privind avansul economiei româneşti
89.159

50
Gheorghe Falcă (PNL/PPE): Transporturile europene, pilon al securității și al drepturilor cetățenilor
50

















Comentează