Acordurile privind siguranța navigației în Marea Neagră, salutate de ONU

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 25-03-2025 21:03

Actualizat: 25-03-2025 23:03

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

ONU a salutat acordurile la care au ajuns Rusia, SUA și Ucraina privind siguranța navigației în Marea Neagră, a declarat în timpul unui briefing purtătorul de cuvânt al șefului organizației mondiale, Stéphane Dujarric, potrivit Rador.

"Am văzut declarațiile, evident că le salutăm" - a declarat acesta ca răspuns la o întrebare pe această temă. ONU consideră că este prematur să împărtășească orice informație despre implicarea sa în asigurarea siguranței transporturilor maritime în Marea Neagră, a spus Dujarric.

"Este prea devreme pentru a împărtăși informații suplimentare" - a spus acesta răspunzând la o întrebare în acest sens.

Amintim că, președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Donald Trump, au lansat un dialog diplomatic îndreptat spre restabilirea relațiilor dintre cele două țări și soluționarea conflictului din Ucraina.

În cadrul acestei piste de negociere, la Riad (în Arabia Saudită) s-au desfășurat luni, timp de 12 ore, consultări ruso-americane, al căror subiect cheie a fost reluarea inițiativei Mării Negre.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri