Acțiunile producătorilor de cipuri explodează datorită cererii pentru AI

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 05-01-2026 19:46

Article thumbnail

Sursă foto: Hassan Rehman / Panthermedia / Profimedia

Acţiunile celor mai mari furnizori mondiali de cipuri de memorie au urcat luni, investitorii pariind pe noi creşteri de preţuri, din cauza deficitului global de aprovizionare, determinat de majorarea cererii pentru infrastructura de inteligenţă artificială (AI), transmite Reuters.

Co-directorul Samsung, TM Roh, a descris deficitul ca fiind "fără precedent", într-un interviu acordat Reuters, repetând opiniile altor oficiali care au avertizat că aceste constrângeri ar putea persista luni de zile, dacă nu ani.

Cererea a determinat producătorii de cipuri de memorie să redirecţioneze activitatea către cipuri de memorie de bandă largă pentru serverele AI, afectând livrările către alte sectoare, cum ar fi cipurile folosite la telefoane mobile inteligente.

Pe unele segmente preţurile s-au dublat, din februarie 2025, conform datelor firmei de cercetare a pieţei TrendForce, astfel încât investitorii pariază pe noi creşteri de preţuri.

Luni, acţiunile Micron au urcat cu aproximativ 2%, în timp ce titlurile SK Hynix şi Samsung au închis în creştere cu aproape 3% şi, respectiv, 7,5%.

Luna trecută, şeful Micron, Sanjay Mehrotra, spunea că se aşteaptă ca deficitul de pe piaţa cipurilor de memorie să continue şi după 2026. Titlurile companiei au urcat anul trecut cu 240%.

Şi acţiunile Samsung au crescut cu peste 50% în 2025, iar cele ale SK Hynix de aproape patru ori.

Şi firme mai mici, cum ar fi Western Digital, Applied Digital şi Seagate Technology, au înregistrat luni creşteri pe burse de peste 3%. Titlurile SanDisk au urcat cu aproximativ 1,5%.

Industria cipurilor de memorie este una ciclică, caracterizată prin scăderi extreme şi creşteri, cu niveluri volatile ale preţurilor. Analiştii de la Morningstar şi J.P. Morgan se aşteaptă ca majorarea cererii să persiste şi în 2027.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri