Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actorul american Forest Whitaker va investi în programe de ajutorare a tinerilor dintr-o periferie a Parisului

News.ro
Forest Whitaker

Actorul american Forest Whitaker va investi în programe de ajutorare a tinerilor dintr-un departament situat în Regiunea Pariziană, cel mai sărac din Franţa, care includ tehnici de rezolvare a conflictelor şi cursuri de antreprenoriat, a anunţat joi ONG-ul starului hollywoodian în marja Forumului pentru Pace de la Paris, informează AFP.

Forest Whitaker, trimis special UNESCO pentru pace şi reconciliere începând din 2014, este totodată fondatorul şi preşedintele Whitaker Peace and Development Initiative (WPDI), un ONG creat în 2012 pentru a investi în proiecte educative dedicate tinerilor care trăiesc în regiuni afectate de violenţă şi de conflicte, precum Sudanul de Sud, Uganda, Mexic, Statele Unite, Africa de Sud şi, de acum, Franţa.

În timpul unei călătorii întreprinse în primăvara acestui an în capitala franceză, unde se află sediul general al ONG-ului său, actorul american, premiat cu Oscar pentru rolul interpretat în filmul "The Last King of Scotland", a decis să investească în departamentul Seine-Saint-Denis.

Actorul afro-american, în vârstă de 60 de ani, s-a declarat "marcat" în timpul acelei vizite de sărăcia care domneşte în cartierul Chene Pointu din oraşul Clichy-sous-Bois, a dezvăluit un purtător de cuvânt de la WPDI.

ONG-ul, în parteneriat cu banca BNP Paribas, se va angaja în finanţarea unor cursuri pentru tineri privind medierea conflictelor şi reducerea violenţei, alături de diverşi factori instituţionali, precum şi a unor cursuri de formare profesională în meserii de viitor şi a unor programe de antreprenoriat, potrivit Agerpres.ro.

Forest Whitaker consideră că "tinerii nu sunt o problemă, ci o soluţie pentru problemele lor", a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

ONG-ul starului american susţine programe similare în cartiere sărace din Los Angeles, unde actorul şi-a petrecut copilăria, urmând să le extindă în curând şi la New York.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.